Încrederea în economia zonei euro s-a îmbunătățit semnificativ în martie
Telex » Știri
11 martie, 9:16
Încrederea investitorilor în zona euro s-a îmbunătățit semnificativ în martie, așteptările privind economia atingând cel mai ridicat nivel începând din iulie 2021, arată indicatorii publicați luni, iar planul Germaniei privind majorarea datoriei a contribuit la sporirea încrederii, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Indicele Sentix privind încrederea în economia zonei euro, publicat de Comisia Europeană, s-a situat în martie la -2,9 puncte, de la -12,7 puncte în luna precedentă, în timp ce analiștii intervievați de Reuters se așteptau la un nivel de -8,4 puncte.
Indicele privind așteptările economice în următoarele șase luni a crescut pentru a treia lună consecutiv, ajungând la 18 puncte în martie, de la un punct luna precedentă, în timp ce indicele privind actuala situație din zona euro s-a îmbunătățit, ajungând în martie la -21,8 puncte, de la -25,5 puncte luna precedentă.
Printre motivele sporirii încrederii se află planificata majorare a cheltuielilor din domeniul apărării în UE, dar mai ales în Germania, principala economie europeană.
„În cazul Germaniei, investitorii sunt euforici”, se arată în comunicatul Sentix.
Indicele privind așteptările economice în Germania au urcat cu 26,3 puncte, la 20,5 puncte, iar indicele general a urcat cu 17,2 puncte, la minus 12,5 puncte.
Studiul a fost realizat în perioada 6-8 martie, în rândul a 1.097 investitori.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil