Înmatriculările de vehicule comerciale au crescut în iunie cu 0,9% față de aceeași lună din 2018
Telex » Știri
30 iulie 2019
România a înregistrat în luna iunie 2019, o creștere a înmatriculărilor de vehicule comerciale de 0,9% față de luna similară a lui 2018, pe o piață europeană care a crescut cu 2,8%, informează Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citată de Mediafax. Defalcat, grupul țărilor EU15 a înregistrat în luna iunie 2019 o creștere de 2,6% față de iunie 2018, în timp ce, țările nou intrate (EU12 – fără Malta), una de 5,7%.
În primele 6 luni din 2019, vehiculele comerciale înregistrează pe ansamblul UE o creștere generală de 5,8%. Defalcat, grupul țărilor EU15 a consemnat în 2019 o creștere de 5,5% față de aceeași perioadă din 2018, în timp ce țările nou intrate (EU12), una de 8,8%.
Statele în care se înregistrează cele mai mari vânzări de vehicule comerciale după șase luni sunt Franța, Marea Britanie și Germania, toate trei, cu volume peste 200.000 unități și cumulând peste 54% din întreagă piață a UE. România, cu cele 13.509 unități, a înregistrat în anul 2019 o creștere de 7,5%.
În interiorul acestor cifre, avem segmentul vehiculelor comerciale ușoare (LCVs <3,5t) care a înregistrat în luna iunie 2019 o scădere de 5% față de luna similară a lui 2018. Că urmare, pe primele 6 luni din 2019, acest segment înregistrează, pe ansamblul UE, o creștere totală de doar 3,8% (3,5% EU15 și 7,2% EU12). România, consemnează pe aceste segment, pe ansamblul celor 6 luni, o scădere de 5,9%.
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte