
Intrarea în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice se amână până la 1 august 2017
Numărul 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017 » Curier legislativ
Guvernul a prorogat, printr-o ordonanță de urgență, până la 1 august 2017 intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, cu modificările și completările ulterioare. Amânarea cu încă șapte luni a intrării în vigoare a acestui act normativ s-a stabilit în condițiile în care pentru aplicarea noilor reglementări este nevoie de un sistem complex: înființarea a 42 de comisii de insolvență la nivel teritorial, a aparatului tehnic necesar și adoptarea normelor de aplicare a legii. Pentru ca aceste noi structuri să poată funcționa, trebuie alocate resurse umane și financiare. Mai exact, este nevoie de specialiști care vor parcurge o etapă de pregătire profesională cu durata între una și trei luni. „Neprelungirea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 ar determina imposibilitatea aplicării procedurii administrative de insolvență pe bază de plan de rambursare și a procedurii simplificate de insolvență, în condițiile inexistenței, respectiv subdimensionării structurilor administrative de implementare”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.
Executivul precizează că în cursul anului 2016 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri au luat mai multe măsuri care să pregătească intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice. Astfel, a fost elaborat un Plan de acțiune comun care cuprinde măsurile legislative și administrative ce ar trebui luate pentru a putea aplica Legea nr. 151/2015. Potrivit acestui plan, a fost aprobată HG privind organizarea și funcționarea Comisiilor de insolvență (publicată în Monitorul Oficial în 22 ianuarie 2016). Ulterior, au fost desemnate persoane responsabile în Comisia de insolvență la nivel central de către: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Justiției, iar comisia este funcțională.
La nivelul ANPC au fost elaborate mai multe documente necesare pentru pregătirea punerii în aplicare a legii, respectiv: criterii pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor și ale familiilor lor; criterii generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil; formular de cerere pentru deschiderea procedurii de insolvență; procedura de lucru pentru comisiile de insolvență.
În plan legislativ a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice. Proiectul de hotărâre a Guvernului este în avizare interministerială, după ce a fost în consultare publică, postat la adresa.
Sub egida UNESCO, valorile culturii românești se bucură în lume de o tot mai largă recunoaștere
Capodopere ale lui Picasso și Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală și națională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranță” a tradiției și inovației artistice
KINOdiseea de la București, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului
Festivalul „George Enescu”, un brand național consacrat absolut la scară mondială