Manifestarea publică prilejuită de lansarea Catalogului București oferă numeroase teme de reflecție referitoare la datoria noastră, a celor din prezent, de a păstra moștenirile de preț și de a le transmite nealterate și îmbogățite generațiilor viitoare. Catalogul urmărește realizarea primului inventar al tuturor imobilelor construite în zonele istorice ale Capitalei. Operațiunea este, cum se vede, de mare amploare, ceea ce impune eforturi deosebite și un timp relativ îndelungat pentru finalizarea ei. Din acest motiv s-a stabilit ca perioadă de realizare martie 2017 – noiembrie 2020. Vor fi antrenați voluntari, inclusiv din rândurile specialiștilor – arhitecți, urbaniști, istorici. Sunt vizate 98 de zone. Este de reținut că toate aceste zone poartă calificativul protejate. Ne-am obișnuit, până acum, să includem în noțiunea de zone protejate rezervații naturale, monumente ale naturii, edificii de mare valoare istorică, situri arheologice, alte mărturii despre trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat în toate planurile creației materiale și spirituale. Iată că acum noțiunea devine mult mai cuprinzătoare, incluzând spații urbane de primă importanță. În acest mod putem să vorbim cu toată îndreptățirea despre un plus de valoare pe multiple planuri. S-ar putea consemna, în această ordine de idei, valoarea educativă, concretizată în promovarea voluntariatului în interes public și în îmbogățirea cunoștințelor de ordin istoric, după cum avem de-a face cu premisele dezvoltării unor activități de natură economico-socială, în primul rând a turismului.

Fie și numai un drum cotidian prin Capitală și tot este suficient pentru a constata că „zidurile vorbesc”. Ceea ce a mai rămas în urma cunoscutelor demolări din anii ’80, care au dus, practic, la dispariția a numeroase cartiere, prezintă un considerabil fond locativ în care istoria și-a găsit pentru totdeauna sălaș. Dacă răsfoim admirabilul volum al lui Tudor Arghezi, intitulat Cu bastonul prin București, vom constata lesne că au mai rămas „în picioare” sute și sute de clădiri cu o valoare de necontestat, nu numai de ordin istoric. La rândul lor, Andrei Pippidi (nepotul lui Nicolae Iorga), Adrian Majuru (directorul Muzeului Municipiului București) și prof. Nicolae Noica (reputat istoric în domeniul construcțiilor) au adus contribuții de primă importanță la identificarea unor clădiri valoroase din numeroase puncte de vedere și, totodată, au evocat momente de seamă legate de respectivele clădiri. Este incontestabil că avem de-a face cu o „zestre” valoroasă pentru întreaga operațiune de alcătuire a Catalogului București. Prin acest proiect se va pune și la dispoziția instituțiilor publice o documentare amplă, printr-o platformă online, a elementelor necesare pentru protejarea, conservarea și punerea mai bună în valoare a acestui patrimoniu inestimabil.

Nu încape îndoială că prin finalizarea Catalogului București vom dispune de o cantitate apreciabilă de mărturii despre trecutul Capitalei noastre, ceea ce va constitui nu numai un spor de cunoaștere, ci și o dovadă vie a respectului față de opera înaintașilor, ca o componentă de neînlocuit a patriotismului bazat pe fapte.