Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene: Perspectivele economiei mondiale se înrăutățesc tot mai mult
Numărul 28-29, 30 iulie - 12 august 2019 » Lumea în care trăim
Perspectivele economiei mondiale se înrăutățesc tot mai mult, a avertizat președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, transmit AP, Reuters și DPA, citate de Agerpres. În special, a explicat șeful BCE, previziunile se înrăutățesc pentru sectorul industrial din zona euro, iar o redresare în semestrul doi din 2019 este acum mai puțin probabilă.
De asemenea, Draghi a declarat că ținta de inflație a BCE, de 2%, nu trebuie văzută ca un plafon, după ce la recenta ședință de politică monetară din iulie Consiliul guvernatorilor BCE a deschis calea pentru o reducere a costului creditului și o extindere a achiziționării de active la ședința din septembrie.
Sporirea promisiunilor privind noi măsuri de stimulare este menită să sprijine încrederea în economia zonei euro, pe fondul dificultăților cu care se confruntă sectorul industrial.
Deși încrederea consumatorilor și creditarea bancară rămân la un nivel ridicat, recentele date din industrie arată o imagine sumbră, sporind riscul ca cererea externă slabă, parțial ca rezultat al războiului comercial, să afecteze curând evoluția zonei euro.
Conform datelor Eurostat, în iunie rata anuală a inflației în zona euro a crescut ușor, până la 1,3%, de la un nivel de 1,2% înregistrat în luna mai, și în linie cu estimările analiștilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte