Ministrul Agriculturii: Suprafața calamitată de secetă este de 1,1 milioane de hectare; se irigă pe 222.131 hectare
Telex » Știri
13 mai 2020
Suprafaţa agricolă calamitată până în prezent din cauza secetei se ridică la 1,1 milioane hectare, cea mai mare înregistrându-se în judeţul Constanţa, 416.000 hectare, în timp ce suprafeţele irigate la nivel naţional au ajuns la 222.121 hectare, a declarat, într-un briefing de presă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, citat de Agerpres. „Avem până acum situaţia centralizată legată de declaraţiile suprafeţelor calamitate şi raportată la declaraţiile fermierilor. Suprafaţa calamitată este de 1,1 milioane hectare. Echipele de constatare a pagubelor produse de secetă lucrează, au lucrat şi sâmbătă şi duminică, astfel încât acolo unde fermierii doresc întoarcerea culturilor să aibă posibilitatea să o facă. Judeţele cu suprafeţele calamitate cele mai mari sunt Constanţa, care are 416.000 ha calamitate, iar suprafaţa irigată acum 13.000 ha, şi Tulcea, care are o suprafaţă calamitată de 129.000 ha, iar aici se irigă pe 13.000 ha. Ialomiţa, cu 123.000 ha calamitate, iar suprafaţa irigată 25.000 ha, Brăila, cu 97.000 ha calamitate, iar suprafaţa irigată 100.000 ha, Buzău - 75.000 ha calamitate şi 7.000 ha irigate, iar judeţul Galaţi 61.000 ha calamitate şi o suprafaţă irigată de 27.000 ha. Practic, acum, se irigă în total ţară pe 222.131 ha, apa fiind introdusă pe 2.100 kilometri de canal”, a precizat Adrian Oros. El a subliniat că se aşteaptă centralizarea tuturor datelor pentru a se cunoaşte suprafaţa exactă calamitată în urma secetei puternice şi extreme.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil