Începând cu raporturile de cauzalitate în exercitarea oricărei profesii („motivarea” ca stimulent principal în drumul spre performanțe) și terminând cu „expunerea de motive” (text obligatoriu în procesul de adoptare a legilor), cuvintele înscrise în titlul însemnărilor de față sunt folosite frecvent în scris și în comunicarea prin „viu grai”, ceea ce explică – în bună măsură – și frecvența unor erori de exprimare. Precizăm că exemplele care urmează au fost „culese” din emisiunile TV difuzate în ziua de 3 februarie 2017.

Astfel, într-o analiză consacrată evoluțiilor de pe piața joburilor se arăta că „unii tineri își schimbă locurile de muncă din motive personale și financiare”. Întrebare: „motivele financiare” (respectiv veniturile salariale, în primul rând) nu sunt incluse în sfera largă a „motivelor personale”? De fapt, în cele mai multe cazuri, „motivul personal” care determină opțiunea pentru un anumit job este exact „motivul financiar”. Motivarea nu se reduce, desigur, la amintitele „motive financiare”, dar – pentru tema noastră, respectiv raportul dintre parte și întreg – elementul esențial este definit prin aspectul semnalat.

Într-o altă emisiune se arăta, încă din titlu, că „datorită înșelătoriilor și fraudelor financiare pagubele provocate de X se ridică la…”. Aici sunt „cumulate” mai multe greșeli. Prima se referă la „datorită”. Reprezintă o cauză, chiar o „motivare” legată exclusiv de elemente pozitive. Pentru situațiile exclusiv negative se recurge la „din cauza”. Apoi, ce înțeles are cuvântul „fraudă”? Toate dicționarele de termeni juridici menționează, înainte de toate, fapta numită „înșelăciune”. Ca și cum acest pleonasm n-ar fi fost de ajuns, se mai vorbește despre „fraudă financiară”. Or, „frauda” nu reprezintă altceva decât un act de rea-credință, o înșelăciune, o inducere în eroare comisă cu scopul de a obține un profit, în primul rând, financiar, chiar și atunci când este vorba despre bunuri. Prin urmare, ar fi fost suficient să se vorbească despre „fraudă” pentru a se include și celelalte două elemente din text, „înșelăciunea” și profitul „financiar”.

În sfârșit, despre un anumit comportament în relațiile de muncă s-a afirmat că persoana în cauză „a avut îndreptățirea să motiveze fapta prin justificarea oferită de circumstanțele în care s-a produs”. Ne întrebăm, din nou: care este definiția „motivării”? Ea conține și termenii  „îndreptățire”, „justificare”. O confirmă toate dicționarele limbii române (și nu numai). În consecință, are și publicația noastră „îndreptățirea” să supună atenției cititorilor și aspectele legate de „motive”, „motivare” și „motivație”. (T.B.)