Pe tot parcursul săptămânii trecute s-au desfășurat, la București, manifestări dedicate împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Muzeului Național al Satului, care poartă numele celui care l-a conceput și i-a conturat, practic, cele dintâi dimensiuni, marele sociolog Dimitrie Gusti. Evident, nu numai „vârsta” venerabilă, o „vârstă rotundă” care fie că privește instituții, fie că vizează semeni de-ai noștri, conferă aniversării despre care relatăm trăsăturile unui autentic eveniment, nu numai pentru bucureșteni, ci pentru toți trăitorii pe pământul românesc; cred, deci, că n-ar fi greșit să spun că este vorba și despre un eveniment important pentru știința sociologică universală.

În fond, ce a dorit Dimitrie Gusti, creator de școală într-o disciplină care este consacrată, în principal, relațiilor sociale? Adică, unor modalități de existență, oriunde se constituie comunități teritoriale, profesionale, culturale etc. A dorit să reconstituie, într-un spațiu special, realități interpretate în urma unor investigații științifice derulate mai bine de 10 ani în nu mai puțin de 660 de localități rurale, reprezentative pentru ceea ce Lucian Blaga a definit prin sintagma „veșnicia s-a născut la sat”.

Cum profesioniștii contabili sunt familiarizați cu cifrele, nu este dificil de perceput că pe cele 10 hectare ale Muzeului, 123 de complexe de arhitectură populară „strămutate” aici constituie o sursă inegalabilă de informații despre evoluția satului românesc de-a lungul a peste două secole. Cum toate „piesele” Muzeului sunt originale, fiind transferate la București cu tot ceea ce s-a găsit autentic în gospodării țărănești, în domeniul tehnicii populare și artizanatului autentic, lăcașuri de cult, obiecte de uz curent și multe altele, se poate vorbi despre reconstituirea „lumii rurale” din țara noastră cu scopuri multiple, de la turism până la concluzii de natură științifică sociologico-economică.

Fără îndoială, prima percepție este cea de ordin estetic, Muzeul constituind o expresie vie a artei populare românești în cele mai diferite ipostaze. Nu este deloc întâmplător că arta contemporană se inspiră continuu din tezaurul oferit de satul românesc. De acolo își trage seva, acolo își află rădăcinile.

Nu este vorba aici, în Muzeu, doar despre mărturii ale frumosului, ca esență a artei. Aminteam despre relațiile sociale. Nu mai puțin importante au fost și sunt cunoașterea și înțelegerea lumii rurale românești ca factor esențial de determinare a identității naționale, dar și a factorilor care explică decalajele care ne-au despărțit și, din păcate, ne despart, de statele avansate unde, între altele, urbanizarea mediului rural a constituit și constituie o dovadă palpabilă a ceea ce înseamnă, cu adevărat, progres economic și social. Oare nu trebuie să tindem spre un asemenea standard de viață? Programele de dezvoltare rurală susținute și cu fonduri europene nerambursabile sunt destinate tocmai apropierii lumii satului românesc de nivelul atins – și la acest capitol – în Occident.

Sunt numai câteva gânduri pe care le sugerează aniversarea Muzeului, manifestările care i-au fost dedicate fiind însoțite și de un gest, să-i spunem statal, oficial, întru totul firesc: decorarea Muzeului cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer.