OECD a stabilit o țintă de creștere a productivității în agricultură de 28%, în acest deceniu
Numărul 44, 9-15 nov. 2022 » Lumea în care trăim
Productivitatea agriculturii mondiale va trebui să urce cu 28% deceniul acesta, potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), pentru a elimina foametea în lume și, în același timp, pentru a reduce impactul sectorului în termeni de emisii cu efect de seră, în vederea îndeplinirii obiectivelor internaționale legate de schimbările climatice, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres. Obținerea acestei creșteri a productivității va însemna triplarea celei din ultimul deceniu, a explicat secretarul general al OECD, Mathias Cormann, în deschiderea unei reuniuni a miniștrilor Agriculturii, desfășurată zilele trecute, la Paris. Cormann a subliniat că atingerea acestei ținte va depinde de creșterea investițiilor, acordarea de stimulente agricultorilor pentru reducerea emisiilor de carbon, diminuarea risipei alimentare și favorizarea unui consum mai responsabil.
El a mai semnalat că în fiecare an sectorul agricol primește 800 de miliarde de dolari prin subvenții și tot felul de mecanisme de ajutor public, dar numai 13% din această sumă se dedică investițiilor în inovare. Iar acest procentaj s-a redus, deoarece în urmă cu două decenii era de 16%.
Fostul ministru australian a atenționat că „destul de multe" din aceste subvenții contribuie la distorsionarea piețelor, ajung în buzunarele marilor agricultori și sunt dăunătoare din punct de vedere al mediului. De aceea, a cerut o schimbare a tendinței, pentru a redirecționa acești bani, dar și "menținerea piețelor deschise și transparente", ceea ce se întâmplă în primul rând prin eliminarea restricțiilor la export, care, în opinia sa, generează volatilitate și incertitudini.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte