ONRC: Peste 4.700 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele nouă luni din 2022
Telex » Știri
1 noiembrie 2022
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență a crescut cu 10,68% în primele nouă luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 4.767 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele mai multe firme și PFA-uri intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 827, în creștere cu 3,76% față de perioada ianuarie-septembrie 2021, informează Agerpres.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor, cu 399 de insolvențe (plus 30,39%), Cluj - 356 (minus 1,11%) și Timiș - 214 (plus 1,90%).
Cele mai puține insolvențe s-au înregistrat în județele Gorj, respectiv 20, în scădere cu 52,38% față de aceeași perioadă din 2021, Botoșani - 20 (minus 20%), Harghita - 23 (plus 53,33%) și Covasna - 24 (plus 41,18%), potrivit ONRC.
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe a fost consemnat în comerțul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 1.290 (plus 2,38% comparativ cu primele nouă luni din 2021), construcții - 920 (plus 27,96%) și industria prelucrătoare - 612 (plus 14,82%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte