Peste 350.000 de IMM-uri europene vor beneficia de sprijinul BEI pentru a-și îmbunătăți eficiența energetică
Telex » Știri
astăzi, 9:31
Peste 350.000 de companii din întreaga Europă își vor îmbunătăți eficiența energetică datorită unei inițiative, cu o valoare de 17,5 miliarde euro, condusă de Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) și susținută de Comisia Europeană, informează un comunicat de presă al instituției financiare, citat de Agerpres. Inițiativa are drept scop ajutarea IMM-urilor care folosesc tehnologii dovedite de economisire de energie pentru a-și reduce facturile de energie și a-și mări reziliența și competitivitatea.
Efortul de finanțare din partea Grupului BEI, în valoare de 17,5 miliarde euro, aproape va dubla nivelul actual al sprijinului în perioada 2025-2027. Acesta va viza măsurile luate de IMM-uri în vederea eficienței energetice și a decarbonizării și va folosi o combinație de produse financiare existente și noi, inclusiv instrumente de creanță și de capital.
Inițiativa urmărește să mobilizeze investiții în valoare totală de peste 65 miliarde euro până în 2027 pentru economisirea de energie de către IMM-uri, ajutând astfel la reducerea unui decalaj pe piața europeană.
„Acesta este un important pas înainte în sprijinul acordat companiilor pentru a-și reduce costurile cu energia. Și pentru că IMM-urile sunt coloana vertebrală a economiei UE, este un pas important și în consolidarea competitivității Europei”, a declarat președinta Grupului BEI, Nadia Calvino, în cadrul unei conferințe care a avut loc, vineri, la Bruxelles.
„IMM-urile se află în centrul economiei și al modului de viață european. Însă acestea investesc în eficiență energetică doar pe jumătate cât companiile mai mari. Cu IMM-uri mai eficiente energetic, ne dezvoltăm economia, protejăm clima și menținem un puls sănătos în comunitățile din întreaga Europă”, a declarat comisarul pentru energie și locuințe Dan Jorgensen.
Pentru a eficientiza accesul și sprijinul pentru întreprinderi, inițiativa va introduce un „ghișeu unic pentru eficiența energetică dedicat IMM-urilor”. Acesta reprezintă un punct unic de intrare care integrează întreaga ofertă de creditare intermediată a Grupului BEI, simplificând interacțiunea și accelerând implementarea.
În cadrul noii inițiative, Grupul BEI va susține platforme de investiții dedicate, care vor colabora cu parteneri din sectorul privat, vizând în mod specific proiecte de eficiență energetică ale IMM-urilor. În afară de finanțarea unor proiecte noi, concrete, aceste platforme vor lărgi baza de investitori și vor atrage capital esențial în ecosistemul european al eficienței energetice.
Grupul BEI colaborează cu Solar Impulse Foundation, o organizație non-profit, pentru a promova un model cunoscut ca „servicizare” sau eficiență energetică drept serviciu. Anunțat pentru prima dată la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice COP29, acest concept inovator presupune trecerea companiilor de la vânzarea de produse fizice la furnizarea de rezultate. De exemplu, în loc să achiziționeze echipamente eficiente energetic pentru încălzire sau iluminat, IMM-urile plătesc pentru căldura sau lumina pe care le utilizează. Furnizorul de servicii rămâne proprietarul echipamentului și îi asigură performanța. Acest model elimină costurile inițiale pentru întreprinderi, facilitând și accelerând adoptarea măsurilor de eficiență energetică.
Sprijinul acordat de Comisie va include garanții bugetare din partea UE și servicii de consiliere oferite prin programul de investiții cunoscut drept InvestEU și prin subprogramul „Tranziția către o energie curată” din cadrul programului LIFE. Împreună, aceste măsuri reflectă angajamentul Grupului BEI și al Comisiei de a sprijini IMM-urile în tranziția lor verde și, prin extensie, de a accelera competitivitatea și decarbonizarea Europei în cadrul Pactului pentru o industrie curată și al Planului de acțiune pentru energie accesibilă.
Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deținută de statele membre ale acesteia. BEI finanțează investiții în jurul a opt priorități principale care susțin obiectivele de politică ale UE: acțiunile climatice și de mediu, digitalizarea și inovarea tehnologică, securitatea și apărarea, coeziunea, agricultura și bioeconomia, infrastructura socială, o Europă mai puternică într-o lume mai pașnică și mai prosperă și uniunea piețelor de capital europene.Grupul BEI, care include și Fondul European de Investiții (FEI), a încheiat noi finanțări în valoare de aproape 89 miliarde euro pentru peste 900 de proiecte cu impact puternic în 2024, stimulând astfel competitivitatea și securitatea Europei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București
„Magna Carta AI”, o valoroasă inițiativă a Bibliotecii Centrale Universitare
„Bucharest Tech Week”, o imagine a viitorului pregătită în prezent