PMB înființează linia de autobuz 343 pentru locuitorii cartierelor Andronache și Henri Coandă din Capitală
Telex » Știri
14 ianuarie 2022
Primăria Municipiului București (PMB) anunță că extinde rețeaua de transport în comun în zone și cartiere care până în prezent nu beneficiau de acest serviciu. Astfel, potrivit unui comunicat al instituției, începând de sâmbătă, 15 ianuarie 2022, locuitorii din cartierele Andronache și Henri Coandă vor beneficia de o nouă linie de transport în comun - 343 - care va asigura legătura cu diverse centre de interes din oraș.
Noua linie de autobuz, rezultată din unificarea actualelor linii de autobuz 231 și 343, va asigura pentru călători conexiuni cu alte mijloace de transport în comun, precum legătura cu linia de tramvai 21 și stațiile de metrou Aviatorilor și Aurel Vlaicu.
Linia 343 va funcționa între terminalele „Fundeni” și „Cartier Henri Coandă”, astfel: de la terminalul „Fundeni”, pe actualul traseu, până la intersecția Șoselei Fundeni cu Șoseaua Colentina, apoi pe strada Gherghiței, din Cartierul Andronache. De aici, autobuzele liniei 343 vor circula pe Strada Fabrica de Glucoză, Calea Floreasca, Radu Beller, Piața Dorobanți, Calea Dorobanți, Bulevardul Aviatorilor, Șoseaua Pipera, Strada Câmpul Pipera, terminal „Cartier Henri Coandă”, cu întoarcere pe același traseu. Pe Strada Gherghiței, linia 343 va opri în stațiile nou înființate în acest scop.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte