Populația rezidentă s-a diminuat în 2016 cu 122.000 de persoane

Populația rezidentă s-a diminuat în 2016 cu 122.000 de persoane

Numărul 34-35, 5-18 sept. 2017  »  Breviar statistic

La 1 ianuarie 2017, populația rezidentă a României (care cuprinde totalitatea persoanelor – cu cetățenie română, străină sau fără cetățenie – care au reședința obișnuită în România, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) a fost de 19,638 milioane persoane, în scădere cu 122.000 față de 1 ianuarie 2016, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Cauza principală a acestei diminuări o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depășind numărul născuților-vii cu 68.061 persoane).

Populația urbană, precum și cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51,2%).

Fenomenul de îmbătrânire demografică (indicele de îmbătrânire demografică a populației reprezintă numărul persoanelor vârstnice – de 65 ani și peste – care revine la 100 de persoane tinere – sub 15 ani – n.r.) continuă să se accentueze, ecartul dintre populația vârstnică de 65 ani și peste și populația tânără de 0-14 ani ajungând la 440.000 persoane (3,494 milioane față de 3,054 milioane), în creștere față de 371.000 persoane la 1 ianuarie 2016.

Indicele de dependență demografică (raportul de dependență demografică este raportul dintre numărul persoanelor de vârstă „dependentă” (persoane sub 15 ani și de peste 64 ani) și populația în vârstă de muncă – 15-64 ani – exprimat la 100 de persoane – n.r.) a crescut de la 49 la 50 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte.

Soldul migrației internaționale temporare de lungă durată a fost negativ (- 76.208 persoane).

Datele INS relevă că, la 1 ianuarie 2017, populația rezidentă din mediul urban a fost de 10,528 milioane persoane, în scădere cu 1% față 1 ianuarie 2016. Populația feminină la 1 ianuarie 2017 a fost de 10,059 milioane persoane, în scădere cu 0,5% față de aceeași dată a anului precedent.

„Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2016 remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 112,1 (la 1 ianuarie 2016) la 114,4 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2017).

Ponderea populației de 0-14 ani în totalul populației a crescut cu numai 0,1 puncte procentuale (15,6% în 2017) față de 1 ianuarie 2016 (15,5%), fiind depășită de creșterea cu 0,4 puncte procentuale a ponderii populației de 65 ani și peste în total populație (de la 17,4% în 2016 la 17,8% la 1 ianuarie 2017). Astfel, indicele de dependență demografică a crescut de la 49 (la 1 ianuarie 2016) la 50 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2017)”, se precizează în comunicatul INS.

Potrivit INS, România continuă să fie o țară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de-a doua cauză principală a reducerii populației țării. Soldul migrației internaționale în anul 2016 a fost negativ, numărul emigranților depășind numărul imigranților cu peste 76.000 persoane. În cursul anului 2016, barbații au emigrat într-o proporție mai mare decât femeile (55,4%). Și în rândul imigranților, bărbații au fost majoritari (53,6%).




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.