„Profilul contabilului viitorului va fi determinat, într-o tot mai mare măsură, de competențele manageriale, digitale și tehnice”

„Profilul contabilului viitorului va fi determinat, într-o tot mai mare măsură, de competențele manageriale, digitale și tehnice”

Numărul 33-34, 25 aug.-7 sept.2020  »  Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu Ștefan Ciupală, expert contabil, vicepreședinte al Consiliului Filialei CECCAR Constanța 

Alexandra Rizea: Vă rugăm să evocați principalele momente din cariera dvs., începând cu opțiunea pentru profesia contabilă și, în continuare, până în momentul de față.

Ștefan Ciupală: Sunt licențiat al Universității din Craiova, Facultatea de Științe Economice, promoția 2002. Pot spune că am optat pentru profesia contabilă din momentul în care am început cursurile unei instituții de învățământ superior cu profil economic, iar cei patru ani de studiu au pus bazele dezvoltării mele profesionale. După absolvirea facultății și obținerea licenței, am lucrat ca economist într-o mare companie din Constanța. Am fost salariat al acestei companii încă din timpul facultății; o cunoșteam, deci, și, astfel, mi-am însușit procedurile ei instituționale, ceea ce mi-a facilitat și colaborarea cu colegii, cu superiorii ierarhici. Prin urmare, eram antrenat pentru lucrul în echipă și dobândisem abilitatea de a îndeplini sarcini de serviciu, precum și deprinderea de a lua decizii. Acest parcurs profesional mi-a permis să acumulez experiența și competențele necesare exercitării unor funcții în domeniul economic. Țin să subliniez că, încă din facultate, îmi stabilisem calea de urmat, care era în consonanță cu exigențele calității de membru al CECCAR. Astfel, în anul 2004 am promovat examenul de acces la stagiul CECCAR în vederea obținerii calificării de contabil autorizat, iar în anul 2006, examenul de acces în vederea obținerii calificării de expert contabil. S-au dovedit a fi decizii înțelepte. În iulie 2007 am promovat examenul de aptitudini, obținând astfel calitatea de expert contabil. Acest statut mi-a conferit o nouă abordare a profesiei. În același an, în luna august, aveam deja înființată o societate de expertiză contabilă, prin intermediul căreia am început să-mi exercit calitatea de expert contabil. Bineînțeles, începutul a fost mai greu, eram nou-intrat pe piața serviciilor contabile, dar am reușit să conving clienții că am suficientă motivație profesională pentru a răspunde exigențelor lor și, ca urmare, mi-am format un portofoliu de clienți. Am continuat pregătirea profesională, iar în anul 2008 am obținut diploma de master în specializarea Contabilitate, expertiză și audit. De asemenea, am aprofundat cunoștințele acumulate, inclusiv prin parcurgerea unor cursuri de manager de proiect și de expert în domeniul accesării fondurilor europene.

Ce anume din tot ceea ce ați prezentat are o mai mare relevanță pentru ansamblul procesului de formare și perfecționare profesională, mai ales în cazul tinerilor colegi, aflați la început de drum? Ce este definitoriu pentru profesia contabilă în zilele noastre?

Toate momentele evocate au avut influența lor specifică în procesul meu de formare și perfecționare. Ele au reprezentat în fapt etape ale unui proces neîntrerupt în drumul spre performanțe profesionale. Dacă ar fi să recurg, totuși, la o ierarhizare, apreciez că acei patru ani de studiu din facultate mi-au deschis calea spre carieră. Hotărârea de a accede la stagiul pentru obținerea calificării de expert contabil a fost esențială, deoarece mi-a permis să-mi lărgesc continuu aria de activitate, să-mi fixez obiective, în pas cu cerințele pieței de profil. În consecință, pentru tinerii colegi aflați la început de drum aș spune că trebuie să acorde o mare atenție fiecărei faze de perfecționare, în succesiunea lor firească, și, în același timp, să dezvolte relații interpersonale cu alți membri ai profesiei, bazate pe respect reciproc. De asemenea, în relația cu clienții le recomand să fie onești, să presteze exclusiv servicii de calitate. Cu siguranță, profesionalismul, seriozitatea, responsabilitatea sunt elementele definitorii pentru profesia contabilă. Aici aș face o trimitere specială la exigențele deontologice în vederea dobândirii și păstrării unei bune reputații – să ne ghidăm permanent după principiile promovate consecvent de CECCAR: independență, integritate, obiectivitate, competență profesională, prudență și confidențialitate.

Dată fiind legătura directă a profesionistului contabil cu stările de fapt din economia reală, vă propunem să vă referiți, în cele ce urmează, la noile cerințe ale clienților și la modul în care ați prestat și prestați, inclusiv în contextul efectelor pandemiei de COVID-19, serviciile de specialitate.

O mare parte dintre clienții noștri s-au dezvoltat, au devenit – ca să spun așa – mai sofisticați, au depășit modelul de conducere a afacerilor cu un pix și o agendă. Faptul că și-au însușit, împreună cu noi, și numeroase cerințe ale erei digitale ne-a permis ca, în aceste vremuri extrem de dificile, provocate de pandemia de COVID-19, să ne continuăm activitatea. De altfel, evoluția economică, mai ales a mediului concurențial, a impus și impune agenților economici să adopte decizii fundamentate, determinate tocmai de realitățile în continuă transformare. De aceea au nevoie de informații de foarte bună calitate, relevante, pe care noi, contabilii, putem să le furnizăm în timp real, ceea ce contribuie esențial la creșterea eficienței afacerilor lor, schimbând relația agent economic-contabil. În astfel de situații, procedura clasică de exercitare a profesiei, respectiv cea de închidere a lunii și de transmitere a documentelor pentru a le înregistra, nu acoperă integral gama serviciilor pe care le prestăm. Am clienți pentru care înregistrarea documentelor se face săptămânal, iar rezultatele le sunt transmise într-un format ușor de interpretat, pe baza lor urmând a adopta deciziile. Anumiți clienți au avansat în utilizarea modelelor de conducere a afacerii, inclusiv prin intermediul noilor tehnologii, folosesc bugete de venituri și cheltuieli mai consistente, mai aprofundate, analizează lunar execuția acestora. Pentru ei întocmim noi BVC-urile și execuțiile bugetare sau le oferim consultanță pentru întocmirea și analiza acestora. Pentru o parte dintre clienți – în general, cei care folosesc finanțări bancare, fonduri nerambursabile guvernamentale sau europene –, bilanțurile contabile nu mai sunt doar documente de sfârșit de an cu activ, pasiv și sintagma venituri minus cheltuieli egal rezultat. Această categorie de clienți conștientizează faptul că bilanțul, respectiv situațiile financiare anuale reprezintă un set de documente cu informații esențiale despre propria afacere, adică informații despre structura financiară a firmei, indicatori de lichiditate, de risc, de solvabilitate etc. În cazul acestor clienți, pentru a examina periodic structura financiară a întreprinderii, efectuăm analize la fiecare trimestru. În fapt, este un bilanț de lucru trimestrial, iar dacă sunt abateri, îl ajutăm pe client să găsească soluții pentru a le corecta din mers, până la închiderea exercițiului financiar.

Ce elemente esențiale caracterizează piața serviciilor contabile din județul Constanța, atât în ceea ce privește specificul inconfundabil al zonei (port, litoral), cât și din perspectiva dezvoltării întregii noastre economii naționale, inclusiv sub impactul depășirii dificultăților provocate de noul coronavirus?

În opinia mea, piața serviciilor contabile din județul Constanța nu diferă semnificativ de celelalte zone ale țării. Domeniile de activitate ale agenților economici prezintă o mare varietate, ceea ce permite o mai bună conectare la structura economică la nivel național. În mod special, se impune evidențierea a două particularități. Prima este determinată de specificul litoralului, cu industria HoReCa și caracterul sezonier al acesteia. De aici, și impactul asupra serviciilor contabile, orientate și de perioadele de vacanță. De remarcat că acest domeniu a fost puternic afectat de pandemia de COVID-19, iar noi, profesioniștii contabili, a trebuit să facem față solicitărilor clienților, să găsim soluții pentru problemele lor. Vorbesc aici despre suspendări ale activității, accesarea formelor de susținere financiară, reorganizarea activităților economice. Al doilea element specific se referă, așa cum ați remarcat, la activitatea portuară, la operațiunile de export-import, care au o pondere importantă în economia județului. A fost, pe întreaga arie a activităților noastre, un volum ridicat de muncă și în contextul adaptării actelor normative la cerințele impuse de prevenirea și combaterea pandemiei. Acționăm, în continuare, în același mod, inclusiv printr-o bună colaborare cu autoritățile, convinși că împreună vom reuși să depășim, în condiții tot mai bune, dificultățile cu care ne confruntăm.

Ce vă propuneți dvs. personal și ce are în vedere întreaga filială pentru a se face față – și în perioada următoare – cerințelor impuse de noile tehnologii, de evoluțiile economico-financiare interne și externe?

Există studii care arată că, în domeniul contabilității, automatizarea acoperă tot mai multe servicii, ceea ce a determinat și determină schimbări profunde în exercitarea profesiei. O mare parte din procesele repetitive, cele care se încadrează într-un algoritm, sunt deja preluate automat în programele de contabilitate. De asemenea, o serie de rapoarte sunt generate, la rândul lor, automat. Folosim softuri de contabilitate tot mai evoluate, la sfârșit de lună facem închiderea automat, informațiile se încarcă în declarații, chiar bilanțurile sunt generate tot automat. Folosim aceste evoluții de ordin tehnologic pentru a ne ușura munca, pentru a ne concentra mai mult pe substanța economico-financiară a relațiilor cu clienții, oferindu-le consultanță, soluții pentru îmbunătățirea managementului companiilor lor, ceea ce ne permite să acoperim zone noi ale profesiei. Atât individual, cât și în cadrul filialei ne preocupăm de adaptarea profesiei la noile cerințe impuse de evoluția tehnologiei, precum și de schimbările economico-financiare la nivel național, european și global. Acesta este contextul în care ne perfecționăm în utilizarea noilor tehnologii, dezvoltăm competențele digitale de management, de comunicare, pe fondul pregătirii profesionale specifice. Preocupările la care mă refer vizează atingerea unor obiective, precum: cunoașterea sistemelor de prelucrare a datelor și a facilităților de stocare a informațiilor; utilizarea arhivării electronice, a spațiilor de stocare cloud, care permit accesul de pretutindeni la bazele de date proprii; folosirea cu prioritate a serviciilor online, a aplicațiilor care permit lucrul de la distanță – remote work; apelul la canalele de comunicare alternative de tip text, video în relația cu clienții și nu numai, ceea ce ne permite să scurtăm distanțele, să economisim timp; asimilarea în practică a sistemelor de plăți și a platformelor financiare online. Aș încheia cu afirmația, bazată pe o profundă convingere, că profilul contabilului viitorului va fi determinat, într-o tot mai mare măsură, de competențele manageriale, digitale și tehnice, în condițiile în care cunoștințele vor ține pasul cu noi exigențe economico-sociale și vor fi caracterizate printr-un comportament etic exemplar – punctele forte ale profesiei noastre.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.