Rata șomajului, 5,5%, în august
Numărul 40, 9-15 oct. 2024 » Breviar statistic
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a urcat, în august, la 5,5%, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna iulie 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. „Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,1% în cazul celor de sex feminin). Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,2%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani)”, precizează sursa citată.
Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) a fost de 452.300 persoane în august, în creștere atât față de luna precedentă (451.200 persoane), cât și față de aceeași perioadă a anului trecut (449.500 persoane).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna august 2024 (4,2% în cazul femeilor și 4,6% al bărbaților). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 76,3% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2024.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte