Rata șomajului în UE și zona euro s-a stabilizat în iunie la minimul istoric atins în luna mai
Telex » Știri
2 august 2022
Rata șomajului în zona euro a rămas stabilă în luna iunie la minimul istoric de 6,6% din populația activă, înregistrat în luna mai, potrivit cifrelor publicate de Eurostat, informează AFP, preluată de Agerpres. Este vorba despre cea mai scăzută rată a șomajului înregistrată de la debutul publicării datelor statistice de către Eurostat, în luna aprilie 1998.
Situația este similară în Uniunea Europeană, unde rata șomajului a rămas stabilă la nivelul de 6% înregistrat în luna mai, de asemenea un minim istoric.
Piața muncii profită de relansarea economiei europene, care își revine după recesiunea provocată de pandemia Covid-19.
Datele publicate de Eurostat arată că economia zonei euro a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al doilea al acestui an, cu un avans de 0,7% față de trimestrul precedent. Aceste date sugerează că deși războiul din Ucraina continuă să umfle prețurile în cele 19 țări care au trecut la moneda unică, totuși nu a oprit încă economia.
După un avans al PIB de 0,5% în primele trei luni ale anului, economiștii se așteptau la o încetinire semnificativă în al doilea trimestru al acestui an. Însă datele surprinzătoare publicate la finalul săptămânii trecute de Eurostat arată că activitatea economică a fost stimulată de evoluția bună a serviciilor turistice, grație ridicării restricțiilor care aveau legătură cu pandemia.
În cifre absolute, 12,931 milioane de persoane erau în șomaj în UE luna trecută, dintre care 10,925 milioane în țările care fac parte din zona euro. Comparativ cu situația din luna iunie a anului trecut, șomajul a scăzut cu 2,311 milioane de persoane în UE și cu 1,957 milioane de persoane în zona euro.
Statele membre cu cele mai reduse rate ale șomajului sunt Cehia (2,4%) și Polonia (2,7%). La polul opus sunt Spania (12,6%) și Grecia (12,3%), singurele state membre UE cu o rată a șomajului de două cifre. Cu o rată a șomajului de 5,3% în luna iunie, în scădere față de o rată de 5,4% în luna mai, România se situează printre statele membre cu cele mai scăzute rate ale șomajului din UE.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte