Rata șomajului înregistrat în evidențele AMOFM București a fost în luna mai de 0,81%
Telex » Știri
18 iunie 2024
Rata șomajului consemnat în evidențele Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București a fost în luna mai 2024 de 0,81%, fiind înregistrați 10.259 șomeri, din care 5.997 femei, conform unui comunicat al AMOFM București, citat de Agerpres. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 0,83%, în mai acest indicator s-a diminuat cu 2,41%.
Din totalul de 10.259 persoane înregistrate în evidențele AMOFM București, 1.735 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 8.524 erau șomeri neindemnizați.
Cei mai mulți șomeri făceau parte din grupele de vârstă 40-49 de ani (2.598), 50-55 de ani (2.359) și 30-39 de ani (2.344).
Șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AMOFM București (32,84%), urmați de cei cu studii superioare (28,35%), iar 18,85% au absolvit școala profesională/de arte și meserii. Șomerii care au studii gimnaziale reprezintă 16,85% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii postliceale sunt 2,27%, iar cei cu studii primare și fără studii, 0,84%.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.784 persoane foarte greu ocupabile, 3.172 greu ocupabile, 2.875 mediu ocupabile, iar 2.428 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele agenției.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte