
România a avut cea mai mare creștere economică din UE în primul trimestru raportat la trimestrul anterior
Telex » Știri
18 mai, 9:05
Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a înregistrat o creștere de 0,4% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu trimestrul precedent, iar România a avut cea mai mare creștere economică din UE, cu un avans de 5,2%, arată o estimare preliminară publicată de Eurostat, citată de Agerpres. În zona euro, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere de 0,3% în primul trimestru al acestui an față de trimestrul precedent. În aceeași perioadă, Produsul Intern Brut al SUA a scăzut cu 0,4%.
Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 5,1% în zona euro și cu 5,2% în Uniunea Europeană. Și în acest caz România, cu un avans de 6,5%, se numără printre statele cu cele mai puternice creșteri economice, alături de Portugalia (11,9%), Polonia (9,1%), Austria (8,7%), Ungaria (8%) și Danemarca (6,8%).
În cazul României, datele Eurostat coincid cu cele publicate anterior de Institutul Național de Statistică, conform cărora economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an față de trimestrul precedent, în timp ce față de perioada similară a anului trecut avansul consemnat a fost de 6,5%
La începutul lunii mai, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere cu 1,4 puncte procentuale, la 2,9%, estimarea de creștere a economiei românești pentru acest an, de la 4,3% cât previziona anterior.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”