România a înregistrat cel mai ridicat deficit de cont curent din UE, în trimestrul doi
Numărul 40, 9-15 oct. 2024 » Analize și sinteze
Uniunea Europeană a înregistrat un excedent de cont curent de 130,4 miliarde de euro (2,9% din PIB) în trimestrul doi din 2024, după un plus de 132,4 miliarde de euro (3% din PIB) în precedentele trei luni și un surplus de 78,1 miliarde de euro (1,8% din PIB) în trimestrul doi din 2023, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În trimestrul doi din acest an, 15 state membre ale UE au înregistrat excedent de cont curent, pe primele locuri fiind Germania (62,3 miliarde de euro), Irlanda (35,5 miliarde de euro), Țările de Jos (24,3 miliarde de euro), Danemarca (13,7 miliarde de euro), Suedia (13,4 miliarde de euro), Spania (13 miliarde de euro) și Italia (8,5 miliarde de euro), în timp ce alte 11 țări membre, printre care și România, au înregistrat deficite de cont curent.
Țările membre ale UE cu cele mai ridicate deficite de cont curent au fost România (-7,7 miliarde de euro), Franța (-6,1 miliarde de euro) și Grecia (-4,5 miliarde de euro).
În trimestrul doi din 2024, UE a înregistrat excedente de cont curent pe relația cu Marea Britanie (67,6 miliarde de euro), centrele financiare offshore (38,3 miliarde de euro), Elveția (27,5 miliarde de euro), Hong Kong (11 miliarde de euro), Canada (10,1 miliarde de euro), Brazilia (8,7 miliarde de euro), SUA (8,6 miliarde de euro), Japonia (2,7 miliarde de euro) și Rusia (1,4 miliarde de euro).
Deficite au fost pe relația cu China (-27,7 miliarde de euro) și India (-3,3 miliarde de euro).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația
De Sărbători, „daruri” cultural artistice memorabile
Orizonturile cunoașterii, sub semnul inițiativelor instituționale. „Ziua Porților Deschise” în lumea banilor
Gaudeamus 2025, o sărbătoare a cărții de calitate
O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice