România, locul trei în UE în ceea ce privește numărul amenzilor GDPR, în 2021
Numărul 17, 4-10 mai 2022 » Lumea în care trăim
România se află pe locul trei în topul țărilor din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul amenzilor aplicate în baza GDPR (Regulamentul General privind Protecția Datelor), fiind înregistrate 71 de sancțiuni în 2021, potrivit Accace România, companie de consultanță de afaceri și externalizare servicii din Europa Centrală și de Est, relatează Agerpres. Topul este condus de Spania, cu 381 de amenzi, și Italia, cu 123 de sancțiuni.
Din datele Accace, valoarea totală a amenzilor la nivel european în anul 2021 a însumat peste 1,5 miliarde euro, sumă rezultată din aplicarea unui număr de 941 de amenzi.
În ceea ce privește valoarea amenzilor, cea mai mare sancțiune aplicată anul trecut a fost raportată în Luxemburg, în valoare de 745 milioane euro pentru o companie din sectorul comercial, urmată de Irlanda cu 225 milioane euro și Franța cu 90 milioane euro, ambele pentru companii din sectorul media, telecomunicații și radiodifuziune. De altfel, Luxemburg, Franța și Irlanda se află și în topul țărilor europene cu cea mai mare valoare medie a amenzilor.
La nivel european, sectoarele de activitate care au acumulat cele mai multe sancțiuni în 2021 privind nerespectarea GDPR au fost: industrie și comerț (220 de amenzi), media, telecomunicații și radiodifuziune (175) și transport și energie (46).
Conform reprezentanților Accace România, pe parcursul anului trecut, cele mai frecvente proiecte de consultanță în domeniul protecției datelor au vizat realizarea documentației pentru angajatori (prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților, transferul datelor către alte companii din cadrul unui grup) sau întocmirea documentației necesare pentru vânzarea de servicii și produse online (cookie-uri sau alte date personale prelucrate de vânzător în scop de marketing).
În ceea ce privește Regulamentul GDPR 2016/679, acesta se aplică la nivelul întregii Uniuni Europene, țările membre transpunând măsurile de aplicare și în legislația națională. Cu toate acestea, în timp ce în alte țări cultura protecției datelor cu caracter personal este profund asimilată, în România se observă o tendință a ANSPDCP (Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal) de a promova educarea operatorilor, împuterniciților, cât și a persoanelor vizate în aplicarea principiilor de protecție a datelor cu caracter personal.
„Autoritatea abilitată în domeniul GDPR (ANSPDCP) participă activ la promovarea unei culturi de educare și sancționează încălcările sesizate de date cu caracter personal, astfel că deși numărul de amenzi este mare, România fiind pe locul trei în UE, cuantumul sancțiunilor nu este unul excesiv. În ceea ce privește condițiile de prelucrare a datelor personale la nivel de țară, cadrul legislativ nu diferă, însă diferențe se pot face prin raportarea la tehnologiile utilizate și modalitatea de lucru. De exemplu, birocrația și utilizarea mediului de lucru cu documente în format letric implică proceduri diferite pentru a se asigura protecția datelor cu caracter personal, comparativ cu mediul de lucru online”, a declarat Andreea Manolache, coordonatorul departamentului juridic al Accace România.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte