Sondaj ARB: 67% dintre românii care utilizează produse și servicii bancare intenționează să economisească în următoarele 12 luni

Sondaj ARB: 67% dintre românii care utilizează produse și servicii bancare intenționează să economisească în următoarele 12 luni

Numărul 39, 5-11 oct. 2022  »  Analize și sinteze

Două treimi dintre românii care utilizează produse și servicii bancare au intenția să economisească în următoarele 12 luni, arată datele cuprinse în cercetarea de piață „Sistemul bancar în percepția românilor: creditarea și incluziunea financiară a românilor”, realizată de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) și comandată de Asociația Română a Băncilor (ARB). 30% dintre respondenții la sondaj au afirmat că sigur vor economisi, 37% probabil că da, 10% probabil nu, 22% sigur nu și 1% dintre participanți nu au oferit un răspuns. Tinerii cu vârsta între 18-35 de ani cu studii superioare sunt cei mai interesați să economisească, în proporție de 80%.

Cercetarea de piață relevă că 15% dintre respondenți intenționează să acceseze un credit de nevoi personale în următoarele 12 luni. Situația defalcată arată că 3% dintre cei intervievați sigur vor contracta un credit de consum și 12% probabil că da. Românii cu vârsta între 36-50 de ani, în mod special cu studii elementare, sunt cei mai interesați să contracteze credite de consum. Aproximativ 2% dintre români vor accesa un credit ipotecar/ imobiliar în următoarele 12 luni, 9% iau în calcul această opțiune, iar restul de 89% nu intenționează să contracteze un credit ipotecar/ imobiliar, conform datelor IRES. Interesul cel mai crescut pentru accesarea unui credit ipotecar/ imobiliar, de 15%, se regăsește la românii cu vârsta între 18-50 de ani. În ceea ce privește intenția de a contracta un card de credit în următoarele 12 luni, 15% dintre românii chestionați s-au declarat interesați.

Studiul arată că 71% dintre respondenți sunt foarte mulțumiți și destul de mulțumiți de nivelul de trai, în timp ce 28% se declară destul de nemulțumiți și foarte nemulțumiți, diferența de 1% fiind reprezentată de non-răspunsuri. Tinerii cu vârsta între 18-35 de ani, în proporție de 80%, se declară cei mai mulțumiți de nivelul de trai, în funcție de studii cei mai mulțumiți fiind cei cu studii superioare, în proporție de 83%. Cei mai nemulțumiți de nivelul de trai sunt românii cu vârsta între 51-65 de ani, cu studii elementare.

Aproximativ două treimi dintre români (65%) se declară foarte mulțumiți și destul de mulțumiți de banii pe care îi au, o treime dintre cei intervievați intrând în categoria celor nemulțumiți. Tinerii cu vârsta între 18-35 de ani sunt cei mai mulțumiți de banii pe care îi au, la polul opus fiind situați românii cu vârsta de peste 65 de ani, aceștia fiind cei mai nemulțumiți.

În ceea ce privește modalitatea în care românii aleg să țină evidența cheltuielilor și veniturilor lunare, cercetarea relevă că un român din patru (26%) nu ține deloc evidența, 40% țin evidența în minte, 19% țin pe agendă sau hârtie, 12% folosesc o aplicație de Internet/ Mobile banking și 7% utilizează o aplicație pe telefon, întrebarea fiind cu răspuns multiplu.

Realizarea unui buget personal ajută persoana să administreze optim veniturile și să optimizeze cheltuielile, mai ales în situația în care există un deficit. O astfel de abordare crește nivelul de reziliența financiară la nivel individual pentru a face față unor situații potențiale adverse.

Sondajul de opinie a fost realizat la solicitarea Asociației Române a Băncilor și cu sprijinul Institutului Bancar Român pe un eșantion de 1.066 respondenți adulți care utilizează produse și servicii bancare, eroarea maximă tolerată fiind de +/- 3%. Gradul de incluziune financiară a ajuns la 68% în România la jumătatea anului 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.