Cuvinte cheie » apa

Proiecte aflate în dezbatere publică

Proiecte aflate în dezbatere publică

Curier legislativ

O serie de proiecte legislative de interes sunt supuse dezbaterii publice pe site-urile ministerelor de resort: Proiect de ordin privind stabilirea instituțiilor financiare care au obligația de declarare, categoriile de informații privind identificarea contribuabililor, precum și informațiile de natură financiară referitoare la conturile deschise și/sau închise de aceștia la instituțiile financiare, regulile de conformare aplicabile de către aceste instituții în vederea identificării conturilor raportabile de către acestea, precum și procedura de declarare a acestor informații și a normelor și procedurilor administrative menite să asigure punerea în aplicare și respectarea procedurilor de raportare și diligență fiscală prevăzute în instrumentele juridice de drept internațional la care România s-a angajat.

Nr. 18-19, 2-15 august 2016


Decizii CSAT

Sub lupa actualității

La încheierea ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) ce a avut loc astăzi, 26 iulie a.c., Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat: „Am ținut astăzi prima ședință a CSAT de după Summitul NATO de la Varșovia. După cum știți, Summitul a adus câteva decizii foarte importante pentru România, România în calitatea sa de membru NATO și de partener care și-a asumat un rol important pe securitate în regiune, partea sudică a Flancului Estic.

26 iulie 2016


La porțile soarelui. Sânzienele, la Muzeul Satului

Sub lupa actualității

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită vineri, 24 iunie, începând cu ora 9.00, la evenimentul La porțile soarelui. Sânzienele, prilejuit de sărbătoarea câmpenească ce marchează începutul verii, atunci când, în satul tradițional, au loc numeroase ritualuri de venerație a zeilor în scopul de a aduce belșug, de a îndepărta forțele malefice din comunitatea rurală, de a aduce sau opri ploaia – Călușul, Înstruțatul Boului, Paparudele, Caloianul etc.

23 iunie 2016


Monitorul prețurilor intră în probe

Sub lupa actualității

Monitorul prețurilor, conceput de Consiliul Concurenței pentru a le da consumatorilor posibilitatea de a compara ofertele comercianților de produse alimentare a intrat în faza probelor tehnice. În prima etapă, monitorul va funcționa ca un proiect pilot numai pentru București, a informat economica.net. Datele se vor actualiza săptămânal.

10 iunie 2016


Winnie Mandela, lider în lupta pentru libertate a unui stat african

Winnie Mandela, lider în lupta pentru libertate a unui stat african

Axa timpului

Andreea Cârstea

Winnie Mandela s-a născut sub numele de Nomzamo Winifred Madikizela la 26 septembrie 1936, în Bizana, un sat rural din districtul Transkei al Africii de Sud. S-a mutat la Johannesburg în 1953 pentru a studia la Jan Hofmeyr, școala pentru asistență socială. Africa de Sud era dominată de un sistem numit apartheid, în care cetățenii cu descendență indigenă africană erau supuși unui sistem aspru de caste și în care descendenții europeni se bucurau de mai multe privilegii, un sistem de sănătate și libertate socială.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Plafonul de garanții pentru Programul Prima Casă, suplimentat cu 500 de milioane de lei

Sub lupa actualității

Plafonul de garanții pentru anul 2016 al Programului Prima Casă a fost suplimentat astăzi, prin Hotărâre de Guvern, cu 500 de milioane de lei. Măsura Executivului răspunde solicitărilor potențialilor beneficiari ai programului și ține cont de dinamica volumelor garantate în cadrul programului și de adoptarea legislației privind darea în plată.

18 mai 2016


Studiu: Proprietățile de până la 60.000 de euro, cele mai căutate

Sub lupa actualității

Structura cererii de locuințe după introducerea programului Prima Casă a suferit, în ultimii opt ani, mutații importante, pornind de la factorul preț, majoritatea cererii (49%), în 2016, fiind concentrată pe proprietățile de până la 60.000 de euro, conform unui studiu al unei companii imobiliare.

3 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.