Cuvinte cheie » audit

Politici contabile privind determinarea costurilor și rezultatelor

Politici contabile privind determinarea costurilor și rezultatelor

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

În materialul de față vom prezenta aspecte privind momentele recunoașterii cheltuielilor și veniturilor, diferențele dintre cheltuieli și costuri, conținutul diverselor tipuri de costuri, comportamentul și utilitatea acestora, tipurile de costuri (costul primar – costul de producție – costul perioadei – costul complet), precum și rezultatul analitic și pe cel global, dar și contul de profit și pierdere după natură și după destinații.

Nr. 15-16, 24 aprilie - 7 mai 2018


Tratamentul contabil al contractului de know-how

Tratamentul contabil al contractului de know-how

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

În articolul de față ne propunem să prezentăm operațiunile comerciale specifice contractelor de know-how din două perspective. Astfel, pe de o parte vom avea în vedere obținerea unui know-how, dar și derularea de tranzacții reprezentând înstrăinarea/dobândirea unui know-how între societăți, analizând tratamentul contabil privind recunoașterea obținerii, respectiv reflectarea în contabilitate a tranzacțiilor de înstrăinare/achiziție a acestei resurse, iar pe de altă parte vom aborda tratarea înstrăinării unui know-how de către o persoană fizică, operațiunea având impact asupra impozitului pe venit.

Nr. 15-16, 24 aprilie - 7 mai 2018


Prescripția creanțelor și datoriilor

Prescripția creanțelor și datoriilor

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

În contabilitatea unei societăți apar adesea solduri reprezentând creanțe neîncasate sau datorii neplătite în termenul scadent. Identificarea și eliminarea, după caz, a acestora se poate face ca urmare a trecerii termenului de prescripție. Un moment prielnic de reglare a unor astfel de solduri este cel al inventarierii patrimoniului.

Nr. 14, 17-23 aprilie 2018


Aspecte contabile privind managementul deșeurilor

Aspecte contabile privind managementul deșeurilor

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Până în anul 2021, țara noastră trebuie să îndeplinească o serie de cerințe privind raportarea implementării mai multor norme ale Uniunii Europene în domeniul deșeurilor. Ca urmare a impunerii acestor obiective, guvernul, prin instituțiile abilitate din domeniu, trebuie să implementeze noi măsuri pentru agenții economici și populație și să aplice sancțiuni financiare în cazul în care aceștia nu respectă obligațiile față de mediul înconjurător.

Nr. 14, 17-23 aprilie 2018


Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (III)

Reguli generale de evaluare potrivit OMFP nr. 1.802/2014 (III)

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Evaluarea constă în cuantificarea și exprimarea în expresie bănească a mărimii mijloacelor, fenomenelor și proceselor economice, precum și a operațiilor privind mișcarea acestora, ceea ce permite obținerea unor informații generalizatoare de sinteză privind obiectul studiat. Articolul de față are în vedere prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește momentele evaluării, bazele de evaluare și definițiile lor, cazurile particulare privind calcularea acestor valori, însoțite de exemple menite să explice modul în care sunt aplicate dispozițiile legale.

Nr. 12-13, 3-16 aprilie 2018


Clasificarea contractelor de leasing. Reflectarea în contabilitate a operațiunilor de leasing (II)

Clasificarea contractelor de leasing. Reflectarea în contabilitate a operațiunilor de leasing (II)

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Unul dintre principalele motive pentru care leasingul este o alternativă financiară atât de cunoscută în întreaga lume este cel care sintetizează propria „filosofie”: Nu proprietatea (dreptul de proprietate asupra) activelor, ci utilizarea lor efectivă este cea care conduce la profit. Aspectul-cheie este folosirea propriu-zisă a resurselor de capital: investirea banilor în ceea ce generează „afacere” și aduce profit, ca publicitatea, calificarea superioară a personalului, stocurile, explorarea de noi piețe, cercetarea, dezvoltarea etc., în loc de a bloca (imobiliza) banii în achiziția de active fixe.

Nr. 12-13, 3-16 aprilie 2018


Piramida performanței – sistem de indicatori pentru analiza rezultatelor economico-financiare

Piramida performanței – sistem de indicatori pentru analiza rezultatelor economico-financiare

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Consolidarea și dezvoltarea activității economice a unui operator economic implică aplicarea unei metodologii de cercetare care să faciliteze identificarea factorilor și a cauzelor care explică o anumită stare economico-financiară a acestuia. Se asigură astfel premisele necesare implementării celor mai bune decizii care să conducă la creșterea performanțelor financiare și, pe această bază, la sustenabilitatea stării funcționale a operatorului economic.

Nr. 11, 27 mar. - 2 apr. 2018



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.