Cuvinte cheie » business

CECCAR, alături de businessul argeșean la Gala AOA

CECCAR, alături de businessul argeșean la Gala AOA

Agenda CECCAR

Asociația Oamenilor de Afaceri (AOA) Argeș a organizat, la 8 decembrie a.c., cea de-a XIII-a ediție a Galei AOA Argeș, eveniment care a reunit peste 350 de participanți, antreprenori argeșeni, dar și din alte zone ale țării, autorități locale, reprezentanți ai instituțiilor și ai mediului academic. Alocuțiunile invitaților au vizat stadiul mediului de business argeșean și acțiunile care trebuie avute în vedere pentru dezvoltarea acestui sector, precum și o mai bună colaborare cu exponenții vieții politice, administrative și de afaceri de la nivel local pentru ca rezultatul să se reflecte într-o economie ascendentă.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Au început înscrierile pentru Accelerating Entrepreneurs 2017

Au început înscrierile pentru Accelerating Entrepreneurs 2017

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

EY lansează o nouă ediție a programului Accelerating Entrepreneurs, care se adresează viitorilor lideri de piață, companii antreprenoriale inovatoare aflate la început de drum, cu mare potențial de creștere. În cadrul programului, antreprenorii vor beneficia de consultanță din partea specialiștilor EY și de oportunitatea unui schimb de experiență cu antreprenori de top, de la nivel global, în cadrul evenimentului „Strategic Growth Forum”, care va avea loc în februarie 2017, la Roma.

Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016


Curs de educație antreprenorială, lansat de MECRMA și ASE

Sub lupa actualității

Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) și Academia de Studii Economice (ASE) din București au lansat în parteneriat un curs facultativ de educație antreprenorială la Facultatea de Relații Economice Internaționale, în cadrul căruia seminarele sunt susținute de antreprenori.

16 noiembrie 2016


25 de antreprenori și MECRMA îi învață pe studenți să facă planuri de business

Sub lupa actualității

25 de întreprinzători îi învață pe studenții a opt universități de stat și private să își creeze planuri de afaceri în cadrul „Primul meu business plan”, un program de educație antreprenorială lansat anul acesta de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA).

3 noiembrie 2016


Bilanț și perspective

Bilanț și perspective

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

După cum am mai informat, manifestarea consacrată premierii celor mai performante întreprinderi private din țara noastră a constituit un cadru cât se poate de potrivit pentru factorii de decizie de la cel mai înalt nivel să transmită mesaje încurajatoare pentru mediul de afaceri românesc. Adresându-se oficialităților prezente la cea de-a XXIV-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a spus (...).

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


A fost lansată Carta Albă a IMM-urilor din România 2016, ediția în limba engleză

Sub lupa actualității

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relației cu Mediul de Afaceri, a lansat ediția în limba engleză a lucrării Carta Albă a IMM-urilor din România 2016.

27 octombrie 2016


Forţa de convingere a argumentului

Forța de convingere a argumentului

Lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile din România

Se poate considera, cu deplin temei, că lucrările Congresului al XXI-lea al Profesiei Contabile se prelungesc, în timp, prilejuind o permanentă raportare la ceea ce se întreprinde în prezent, la nivel individual, de firmă, cât și în structurile centrale și teritoriale ale CECCAR, respectiv analize, dezbateri, schimburi de opinii dintre cele mai fructuoase.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.