Cuvinte cheie » iti

130 de artiști, 80 de țări, 5 continente – expoziția de artă contemporană Inter-Art 20 de ani

130 de artiști, 80 de țări, 5 continente – expoziția de artă contemporană Inter-Art 20 de ani

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

Cu prilejul împlinirii a 20 de ani de activitate, Fundația „Inter-Art” din Aiud organizează expoziția de artă contemporană Inter-Art 20 de ani, ce reunește lucrările a 130 de artiști din 80 de țări. Expoziția este organizată în colaborare cu Institutul Cultural Român, Primăria – Consiliul Local Aiud, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din localitate și Biblioteca Națională a României și este găzduită de aceasta din urmă.

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


E mai bună critica decât ignorarea

E mai bună critica decât ignorarea

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Dacă se urmărește evoluția reacțiilor din mass-media pe tema PROIECTULUI DE ȚARĂ, se va constata lesne că predomină observațiile critice. Sub acest aspect, se poate aprecia că lansarea ideii a fost, prin ea însăși, o reușită. Numai temele neinteresante sunt ignorate nu doar de presă, ci și de publicul larg. Prin urmare, un prim scop a fost atins: s-a declanșat, în societate, o dezbatere autentică privind capacitatea noastră, a viețuitorilor din România, de a ne prefigura viitorul sub forma unui PROIECT DE ȚARĂ.

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


Expoziția New Artists, la ARCUB

Expoziția New Artists, la ARCUB

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București găzduiește, până la 12 august, expoziția New Artists, ce cuprinde o selecție de lucrări de artă contemporană semnate de tineri artiști români. Expoziția este curatoriată de artista Simona Vilău, care selectat lucrările expuse după criterii precum inovația, creativitatea și libertatea de expresie văzute ca vectori ai procesului artistic în urma vizitelor în ateliere și la alte expoziții.

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


Balanța de plăți și datoria externă – mai 2016

Balanța de plăți și datoria externă – mai 2016

Breviar statistic

În perioada ianuarie-mai 2016, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2,600 miliarde de euro, comparativ cu un excedent de 42 de milioane de euro în perioada ianuarie-mai 2015; în structură, balanța veniturilor primare și balanța bunurilor au consemnat creșteri ale deficitelor cu 1,704 miliarde de euro, respectiv cu 1,172 miliarde de euro, iar balanța serviciilor și balanța veniturilor secundare au înregistrat excedente majorate cu 149 de milioane de euro, respectiv cu 85 de milioane de euro, se precizează într-un comunicat al Băncii Naționale a României (BNR).

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


AFIR acordă finanțare pentru procesarea produselor agricole

Sub lupa actualității

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește, până la 31 octombrie 2016, cereri privind sprijin financiar pentru proiectele de investiții din domeniul procesării produselor agricole. Finanțarea se alocă prin intermediul submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), alocarea bugetară pentru sesiunea anuală curentă fiind de aproximativ 93,5 milioane de euro.

18 iulie 2016


Noi acte normative

Noi acte normative

Curier legislativ

O serie de acte normative de interes au fost publicate recent în Monitorul Oficial: Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 905 din 16 iunie 2016 privind stabilirea nivelului comisioanelor de analiză și/sau de gestiune în cadrul Programului „Prima casă” (Monitorul Oficial nr. 460/21.06.2016). Conform actului normativ, finanțatorii care solicită Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – S.A. – IFN (FNGCIMM) emiterea unei promisiuni de garantare în cadrul Programului „Prima casă” vor face dovada achitării unui comision unic de analiză de 0,15%/an din valoarea promisiunii de garantare.

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


Investițiile străine directe au crescut cu 230 milioane euro în luna mai

Sub lupa actualității

Investițiile străine directe au crescut cu 230 de milioane de euro în luna mai, ajungând la 1,117 miliarde de euro, însă nivelul lor consemnat după primele cinci luni din anul în curs este cu 13,2% mai mic decât cel înregistrat în perioada similară din 2015, respectiv 1,287 miliarde de euro, reiese din datele publicate astăzi de Banca Națională a României (BNR).

14 iulie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.