Cuvinte cheie » piata

Peste 170.000 de persoane angajate prin intermediul ANOFM, în primele șapte luni ale anului

Sub lupa actualității

Ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, de la începutul anului și până la 31 iulie 2016 au fost încadrate 174.049 de persoane, ceea ce reprezintă 48,35 % din ceea ce s-a programat pentru anul în curs, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

12 august 2016


Companiile de leasing financiar au acordat finanțări noi în valoare de circa un miliard de euro în prima jumătate a anului

Sub lupa actualității

Companiile de leasing financiar au acordat finanțări noi în valoare de aproximativ un miliard de euro în primele șase luni ale anului, în creștere cu 25 % față de aceeași perioada a anului precedent, informează Asociația Societăților Financiare – ALB România.

11 august 2016


Măsuri pentru creșterea transparenței și integrității pe piața de capital

Sub lupa actualității

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, ce conține reglementări menite să contribuie la creșterea transparenței, integrității pe piața de capital și a competitivității emitenților autohtoni.

10 august 2016


OPCOM: 2281 certificate verzi tranzacționate în primele șapte luni

Sub lupa actualității

Numărul certificatelor verzi tranzacționate în primele șapte luni din 2016 pe Piața Centralizată a Certificatelor Verzi (PCCV) s-a ridicat la 2281 de unități, fiind de circa 15,7 ori mai mic față de cel din perioada similară a anului trecut, când au fost tranzacționate 35.875 unități, conform datelor publicate de operatorul pieței de energie OPCOM.

9 august 2016


Peste 150.000 de persoane angajate prin Programul Național de Ocupare a Forței de Muncă, în S1

Sub lupa actualității

Ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, de la începutul anului și până la 30 iunie 2016 au fost încadrate 150.399 de persoane, ceea ce reprezintă 41,78 % din ceea ce s-a programat pentru anul în curs, a informat, astăzi, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

2 august 2016


O piață valutară vie, stabilă

O piață valutară vie, stabilă

Revista presei economice

Am mai avut prilejul să consemnăm puncte de vedere interesante, unele marcate de îngrijorări, legate de ratele de schimb valutar. Pornind de la stările de fapt, consultantul de strategii al BNR, Adrian Vasilescu, afirmă, în ziarul Bursa (26 iulie a.c.): „Îmi mențin opinia că vara aceasta ne putem aștepta la mici fluctuații nesemnificative, pe termen scurt.”

Nr. 18-19, 2-15 august 2016


Târg de produse tradiționale, la Muzeul Țăranului Român

Sub lupa actualității

Piața Țărănească și Meșter(Ești)! va organiza un Târg de vară până-n seară, în perioada 22-24 iulie, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român. Vizitatorii vor putea degusta și târgui colaci, plăcinte boierești, turtă dulce și covrigi, miere, dulcețuri și alte produse tradiționale.

22 iulie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.