La Iași încep „Serile Filmului Românesc”
În primele zile ale lunii mai, Iașiul va fi gazda festivalului Serile Filmului Românesc, eveniment aflat la a VII-a ediție. Timp de 5 zile, între 4 și 8 mai 2016, Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ) organizează festivalul dedicat filmului autohton, invitatul special al acestei ediții fiind actorul Mircea Diaconu. Ediția din acest an se desfășoară cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR), Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), Dacin Sara și Romanian Film Promotion.
„Fără cărți, istoria e tăcută, literatura nu are glas, știința e infirmă, iar gândirea suspendată”
O istorie a banilor românești, reconstituită „vizual” într-un celebru muzeu
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate