Tranzacțiile cu acțiuni au crescut cu 4,4% în primul semestru, pe segmentul principal al BVB
Telex » Știri
11 iulie 2016
Tranzacţiile cu acţiuni efectuate pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au crescut în primul semestru din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent cu 4,44%, la circa 943,8 milioane euro, reiese din datele operatorului pieţei de capital. În luna iunie a acestui an, valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la peste 158,9 milioane euro, sumă mai mică cu 6,47% comparativ cu aceeaşi lună în 2015. Pe sistemul alternativ de tranzacţionare, valoarea tranzacţiilor a crescut cu 463%, la peste 26,08 milioane de euro, în primele şase luni din 2016. Titlurile Băncii Transilvania, Romgaz şi Fondului Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate pe bursă, pe segmentul principal, în luna iunie. Pe sistemul alternativ de tranzacţionare, cele mai tranzacţionate, în luna iunie, au fost acţiunile Companiei de Informatică Aplicată Cluj-Napoca, Braiconf Brăila şi Deutsche Bank.
(Sursa: Agerpres)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”