UE testează capacitatea băncilor de a face față șocurilor geopolitice și războaielor comerciale
Numărul 2, 22-28 ian. 2025 » Roza vânturilor
Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a anunțat că va evalua modul în care băncile europene ar reacționa la o ipotetică creștere a tensiunilor geopolitice și, ulterior, războaielor comerciale, în viitoarele teste de stres, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Cu ocazia lansării celei mai recente runde de teste de stres, care acoperă 64 de bănci, reprezentând trei sferturi din activele bancare din UE și Norvegia, Autoritatea Bancară Europeană a informat că va publica rezultatele în august.
Din cele 64 de bănci, 51 sunt din țări în care sectorul bancar este supervizat de Banca Centrală Europeană. În paralel, BCE va efectua propriile teste de stres pentru băncile care nu sunt incluse în lista EBA.
În cel mai dificil scenariu, testele de stres vor testa reziliența băncilor în cazul în care șocurile geopolitice duc la un declin cumulat de 6,3% al PIB-ului în UE, în perioada 2024 - 2027. În acest scenariu, lanțurile de aprovizionare sunt afectate de tensiunile comerciale, inflația crește, afectând încrederea consumatorilor și nivelul șomajului, a precizat EBA.
Băncile au primit de la EBA toate documentele necesare pentru teste și vor prezenta răspunsurile finale până la sfârșitul lunii iulie, între timp fiind programate termene limită intermediare.
Testele reprezintă un instrument prin care autoritatea bancară de supervizare evaluează necesarul de capital al creditorilor pentru a absorbi potențialele pierderi și pentru a sprijini economia în situații de criză. Rezultatele sunt incluse în procesul de supervizare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală