Un concurs internațional la care tehnologia de vârf s-a unit cu arta de calitate
Numărul 37, 20-26 sept. 2023 » Eveniment
Faptul că Bucureștiul găzduiește tot mai multe manifestări cultural-științifice, cu o notă inconfundabilă de artă autentică, reprezintă un prilej de dublă satisfacție: se creează condiții pentru urmărirea unor spectacole atractive de către un public tot mai numeros și (la fel de important) se înmulțesc dovezile prin care se reconfirmă vocația internațională a țării noastre în domenii de cel mai larg interes.
O concludentă ilustrare a ambelor motive de satisfacție o constituie Concursul Internațional de 3D video mapping, „iMapp Bucharest – Winners League”, sintetizat printr-un singur cuvânt „contrasts”. Evenimentul este programat să se desfășoare în ziua de 23 septembrie a.c., în Piața Constituției. Tema celei de-a VIII-a ediții a acestui concurs este racordată la cele mai recente preocupări din domeniu. Vor participa cinci echipe artistice internaționale câștigătoare ale festivalurilor partenere din Franța, Germania, Grecia, Japonia și Ungaria. Potrivit organizatorilor, vor fi prezenți PostSignal – Jeremy Oury și Dorian Rigal (echipa câștigătoare a Premiului publicului la video mapping festival contest din Lille, Franța), Panagiotis Tomaras (câștigătorul ediției de anul trecut al CosmoLights Projection Mapping din Grecia), MultiScalar, creat și condus de Reinaldo Verde (câștigătorul Marelui Premiu al ediției din 2023 al Zsolnay Light Festival din Ungaria) și Julia Shamsheieva (câștigătoare a Marelui Premiu la competiția din Japonia). Protagoniștii își vor prezenta lucrările pe fațada de 23.000 de metri pătrați a Palatului Parlamentului, iar juriul, format din reputați specialiști la scară internațională în artele audio-vizuale, va decide marele câștigător al premiului ediției din anul acesta.
În deschiderea concursului va fi prezentată creația artistului internațional DJ Ravin, unul dintre cei mai cunoscuți creatori ai seriei de compilații Buddha Bar.
Fie și numai simpla menționare a acestor nume și tot este suficient pentru a releva valoarea științifico-artistică a protagoniștilor. Se apreciază că își vor prezenta cele mai recente „producții”, în mare parte, omologate la manifestări de gen care au avut loc în capitalele lumii în ultimul an.
În premieră, publicul îl va cunoaște pe robotul Pixel, generat de inteligența artificială cu ajutorul unei tehnologii de ultimă generație, care utilizează algoritmi avansați și modalități eficiente de învățare automată, robot „însărcinat” și cu analiza modelelor de vorbire, a mișcărilor, a gesturilor, care, ulterior, vor fi predate într-un mediu virtual. Totul va reprezenta o experiență interactivă. Modalitățile diverse urmăresc și informarea „pe viu” a spectatorilor în legătură cu principalele tendințe înregistrate pe plan mondial în domeniul utilizării tehnologiilor 3D în sfera artistică.
Organizatorii anunță că, începând de la ora 11.00, în ziua de 23 septembrie, cei prezenți se vor putea bucura și de activitățile complementare din cadrul evenimentului, respectiv street food, zone de relaxare, prestații ale DJ, demonstrații ale unor artiști stradali. Seara va fi încununată de spectacolul artelor vizuale și al tehnologiei specifice. Scena va vibra pe ritmuri electronice în formule de cea mai mare atractivitate. Se anticipează că atmosfera va fi „incendiară”, fiind animată și de statui vivante, de roboți cu leduri, de alte elemente tehnice dintre cele mai avansate la ora actuală. Tot organizatorii aduc la cunoștința celor interesați că intrarea la eveniment este liberă.
(Copyright foto: www.facebook.com/iMappBucharest)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală