Vremea extremă din vara anului 2025 a costat Europa 43 de miliarde de euro
Numărul 36, 17-23 sep. 2025 » Lumea în care trăim
Valurile de căldură, secetele și inundațiile care au marcat vara anului 2025 au provocat economiei europene pierderi de 43 de miliarde de euro, potrivit unui studiu publicat zilele trecute, care subliniază că aceste costuri imediate sunt doar începutul, transmite AFP, preluată de Agerpres. Studiul, condus de economista Sehrish Usman de la Universitatea din Mannheim (Germania), cu doi coautori de la Banca Centrală Europeană, se bazează atât pe date meteorologice, cât și pe modele economice pentru a estima pagubele provocate de evenimentele meteorologice extreme, care au devenit mai frecvente și mai intense din cauza schimbărilor climatice.
Studiul ia în considerare consecințele directe, cum ar fi distrugerea drumurilor, clădirilor sau a recoltelor din cauza inundațiilor, precum și pe cele indirecte, cum ar fi pierderile de producție cauzate de timpul necesar pentru reconstrucția unei fabrici, pierderile de vieți omenești sau costurile de adaptare.
Autorii studiului au inclus și impactul pe termen lung, deoarece „costul real al evenimentelor extreme (...) se extinde dincolo de efectele lor imediate”, subliniază Sehrish Usman. De exemplu, diminuarea producției sau distrugerea anumitor produse din cauza secetei poate duce la inflație pe termen mediu și lung.
Ținând cont de toate aceste elemente, studiul estimează că, până în 2029, costurile macroeconomice generate de dezastrele din vara anului 2025 ar putea ajunge la 126 de miliarde de euro.
Spania, Franța și Italia se remarcă drept țările cele mai afectate, fiecare confruntându-se cu pierderi care depășesc 10 miliarde de euro în acest an. Aceste pierderi ar putea depăși 30 de miliarde de euro pe termen mediu, deoarece această vară a fost o dovadă a înmulțirii valurilor de căldură și a secetelor.
Țările din Europa Centrală și de Nord suferă pagube mai puțin semnificative, dar inundațiile au avut tendința de a se intensifica în ultimii ani, ceea ce ar trebui să crească costul perturbărilor meteorologice, subliniază autorii studiului.
Autorii precizează că aceste cifre sunt, fără îndoială, subestimate, deoarece nu iau în considerare efectele cumulative (valurile de căldură și seceta coexistă adesea) și alte repercusiuni ale schimbărilor climatice, cum ar fi incendiile.
Calculele privind pierderile economice, întocmite de obicei de reasiguratori, acoperă doar daunele aduse activelor fizice și omit alte efecte indirecte, cum ar fi pierderile de productivitate legate de căldură, precizează autorii studiului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil