Adeverința de venit va conține informații suplimentare privind veniturile brute realizate
Numărul 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016 » Curier legislativ
Formularul Adeverință de venit pentru persoanele fizice a fost modificat prin Ordinul președintelui ANAF nr. 3.396/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 954/25.11.2016.
Modificările vizează, așa cum am menționat în numărul anterior al CECCAR Business Magazine, introducerea unor informații suplimentare privind venitul brut realizat din salarii obținute pentru creare de programe pentru calculator, pentru cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau dezvoltare tehnologică, din pensii mai mici decât plafonul de impozitare și din salarii obținute de persoanele fizice cu dizabilități grave sau accentuate.
Totodată, prin actul normativ s-au aprobat modelul și conținutul formularului Cerere de eliberare a unei adeverințe de venit și se abrogă Ordinul președintelui ANAF nr. 193/2009 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor „Adeverință de venit” și „Cerere de eliberare a unei adeverințe de venit” pentru persoane fizice.
Reamintim că formularul Adeverință de venit reprezintă documentul prin care se atestă veniturile realizate de persoanele fizice, în cursul unui an fiscal, existente în evidența fiscală, constituită pe baza declarațiilor depuse de acestea și/sau de terți (plătitori de venituri, intermediari etc.), care au obligații declarative, potrivit legii.
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate
Cultură și statistică. Drumul spre mai mult și mai bine
Sub egida Ateneului Român, o vară muzicală de excepție
Expoziție la BNR: „Un alt fel de tezaur: Campionii României”
Bookfest 2024, încă un pas al editurilor spre armonizarea ofertei cu cererea
Festivalul Internațional Shakespeare. Din nou, Craiova la superlativ
Festivalul Filmului European. A șaptea artă, la superlativ
„Fără cărți, istoria e tăcută, literatura nu are glas, știința e infirmă, iar gândirea suspendată”