Ajutor de stat în vederea sprijinirii investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier de pasageri
Numărul 1, 14-20 ian. 2026 » Curier legislativ
Prin Ordinul nr. 2291/2025 al ministrului Transporturilor și Infrastructurii, publicat în Monitorul Oficial nr. 14 din 13 ianuarie 2026, a fost aprobată Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier de pasageri „e-DRIVE”.
Scopul ajutorului de stat îl constituie sprijinirea investițiilor orientate către înlocuirea vehiculelor echipate cu motoare cu combustie internă cu vehicule cu emisii zero utilizate în transportul rutier de pasageri, în concordanță cu direcțiile strategice stabilite la nivelul Uniunii Europene prin pachetul legislativ „Pregătiți pentru 55”, care urmărește reducerea utilizării combustibililor fosili și eliminarea treptată a vehiculelor ineficiente din punct de vedere energetic. Acordarea sprijinului contribuie la implementarea angajamentelor Uniunii Europene privind Acordul de la Paris și a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU, asigurând totodată alinierea la țintele și traiectoriile de decarbonizare asumate de România prin Planul național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice 2021-2030 (PNIESC).
Implementarea schemei va contribui la realizarea următoarelor obiective: a) reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul transporturilor, în conformitate cu obiectivul Uniunii Europene de diminuare a emisiilor cu cel puțin 55% până în anul 2030 și cu țintele asumate de România prin PNIESC; b) creșterea calității aerului și a mediului, fiind compatibilă cu orientările europene privind mobilitatea durabilă; c) atingerea obiectivului privind neutralitatea climatică, conform Regulamentului (UE) 2021/1.119 („Legea europeană a climei”), prin care UE urmărește atingerea unui echilibru între emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră, astfel încât să se ajungă la zero emisii nete până în 2050; d) atingerea angajamentelor asumate de UE prin Acordul de la Paris, precum și a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU, în special în domeniul mobilității curate și al acțiunii climatice.
Prezenta schemă de ajutor de stat se adresează operatorilor de transport rutier de pasageri înregistrați în România, care au depus la furnizorul ajutorului de stat (Ministerul Transporturilor și Infrastructurii), înaintea demarării lucrărilor, solicitarea pentru acordarea unui ajutor de stat pentru realizarea, pe teritoriul României, a achizițiilor de vehicule pentru a se califica drept vehicule cu emisii zero, conform cerințelor din prezenta schemă de ajutor de stat, detaliate în Ghidul solicitantului.
Prezenta schemă, bazată pe procedură de ofertare concurențială, se aplică pentru înlocuirea vehiculelor pentru transportul rutier de pasageri, aflate în proprietate și operare de cel puțin un an, dovedit cu documente justificative conform Ghidului solicitantului.
Beneficiarul are obligația ca, în termen de 30 de zile de la recepția vehiculului/vehiculelor cu emisii zero, să facă dovada casării vehiculului/vehiculelor pentru care s-a solicitat înlocuirea.
Potențialii beneficiari pot fi operatori de transport rutier de pasageri – microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, dar și întreprinderi mari, legal constituite în conformitate cu legislația națională sau în conformitate cu legislația specifică din statul membru a cărui naționalitate o dețin și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului în România până la data primei plăți din ajutorul de stat acordat în cadrul prezentei scheme, având codurile CAEN eligibile – 4932 – Transporturi terestre de pasageri, ocazionale, 4931 – Transporturi terestre de pasageri, pe bază de grafic, 4939 – Alte transporturi terestre de călători n.c.a., ale căror proiecte pentru achiziția vehiculelor pe teritoriul României au fost selectate drept câștigătoare în baza unei proceduri de ofertare concurențială.
Potențialii beneficiari pot depune un proiect individual în cadrul unei proceduri de ofertare concurențială care poate cuprinde achiziția unuia sau mai multor vehicule din aceeași categorie. Aceștia pot participa în cadrul mai multor proceduri de ofertare concurențială. Valoarea ajutorului nu poate depăși cumulat suma de 4 milioane de euro pe întreprindere (beneficiar).
Solicitarea în cadrul procedurii de ofertare concurențială trebuie să conțină cel puțin următoarele informații: a) denumirea întreprinderii și dimensiunea acesteia; b) descrierea proiectului, inclusiv data începerii și a finalizării acestuia; c) obiectivele proiectului și rezultatele așteptate; d) localizarea proiectului; e) bugetul proiectului; f) lista costurilor proiectului (eligibile și neeligibile); g) valoarea finanțării publice necesare pentru proiect; h) analiza de oportunitate care să includă analiza cost-eficacitate.
Valoarea ajutorului de stat solicitat nu poate depăși 4 milioane euro pe beneficiar (echivalent în lei la cursul InforEuro din luna decembrie 2025) în cadrul tuturor procedurilor de ofertare concurențială. Intensitatea maximă a ajutorului de stat acordat prin prezenta schemă este de 100% din cheltuielile eligibile, fiind bazată pe o procedură de ofertare concurențială care, pe lângă criteriile obiective prevăzute, îndeplinește și toate condițiile următoare: a) ajutorul se acordă pe baza unor criterii de selecție și de eligibilitate obiective, clare, transparente și nediscriminatorii, definite ex ante și publicate cu cel puțin șase săptămâni înainte de termenul de depunere a solicitărilor de sprijin, pentru a permite o concurență efectivă; b) în timpul punerii în aplicare a prezentei scheme, în cazul unei proceduri de ofertare în care toți solicitanții primesc ajutor, modul în care este concepută procedura respectivă trebuie corectat pentru a restabili concurența efectivă în cadrul sesiunilor de depunere ulterioare, de exemplu, prin reducerea bugetului; c) sunt excluse ajustările ex post ale rezultatului sesiunii de depunere (cum ar fi negocierile ulterioare privind rezultatele solicitărilor sau raționalizarea); d) punctajul în cadrul procedurii competitive se acordă astfel: (i) 70% din totalul criteriilor de selecție utilizate pentru clasificarea solicitărilor și, în cele din urmă, pentru alocarea ajutorului în cadrul sesiunii concurențiale se definesc în termeni de ajutor de stat solicitat per vehicul cu emisii zero. Dacă în cadrul unei proceduri competitive proiectul depus conține achiziția mai multor vehicule, potențialul beneficiar va oferta în cadrul licitației cuantumul ajutorului de stat pe care îl dorește per vehicul (cuantum stabilit prin împărțirea cuantumului ajutorului de stat solicitat pe proiect la numărul de vehicule conținute de proiect), urmând ca valoarea ajutorului de stat solicitată pe vehicul să fie punctată conform formulei de calcul prezentate în anexa nr. 1; (ii) 10% din totalul criteriilor de selecție sunt definite în funcție de km parcurși pe teritoriul României, respectiv: 10 puncte dacă din totalul de km parcurși peste 70% sunt pe teritoriul României; 5 puncte dacă din totalul de km parcurși între 40% si 70% sunt pe teritoriul României; 0 puncte dacă mai puțin de 40% din totalul de km parcurși sunt pe teritoriul României; (iii) 20% din totalul criteriilor de selecție este acordat în cazul în care vehiculul finanțat are realizată în Uniunea Europeană etapa de fabricație finală, respectiv procesul de asamblare finală, conform documentelor de origine și/sau declarației producătorului. Beneficiarul își asumă prin documentația depusă în cadrul procedurii concurențiale faptul că va realiza cu vehiculul(ele) achiziționat(e) prin intermediul prezentei scheme cel puțin procentajul de kilometri parcurși pe teritoriul României cu care a licitat, din totalul kilometrajului parcurs de acest(e) vehicul(e), procentaj care va fi monitorizat și raportat pe toată perioada de durabilitate a proiectului. În cazul nerespectării de către beneficiar a procentelor kilometrajelor parcurse pe teritoriul României conform celor asumate în cererea de finanțare depusă în cadrul procedurii competitive, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de administrator și furnizor al ajutorului de stat, va proceda la recuperarea ajutorului, inclusiv cu dobânzi; e) punctajul obținut în conformitate cu lit. d) va duce la ordonarea descrescătoare a aplicațiilor în cadrul acestei scheme, conform formulei de calcul prevăzute în anexa nr. 1. În eventualitatea cazului de egalitate se va lua în considerare recipisa de înscriere, astfel încât va avea prioritate proiectul care a fost depus mai întâi. Proiectele vor fi finanțate până la epuizarea bugetului alocat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația
De Sărbători, „daruri” cultural artistice memorabile
Orizonturile cunoașterii, sub semnul inițiativelor instituționale. „Ziua Porților Deschise” în lumea banilor
Gaudeamus 2025, o sărbătoare a cărții de calitate
O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice