Amendamente la Codul muncii: părinții care au în întreținere copii cu handicap vor putea munci 8 zile pe lună de acasă
Numărul 40, 15-21 oct. 2025 » Curier legislativ
Președintele Nicușor Dan a promulgat Legea pentru completarea art. 1181 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (Legea nr.149/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 936 din 9 octombrie 2025), act normativ care prevede acordarea unui număr de 8 zile de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă pentru salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani încadrați în grad de handicap. De asemenea, documentul prevede acordarea a câte 2 zile în plus pentru fiecare copil, în cazul salariaților care au în întreținere copii gemeni sau tripleți, precum și în situația familiilor cu 2 sau mai mulți copii încadrați în grad de handicap.
Astfel, potrivit noii Legi, salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani, încadrați în grad de handicap, beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condițiile Legii nr. 81/2018, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situațiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfășurarea activității în astfel de condiții. În cazul salariaților care au în întreținere 2 sau mai mulți copii încadrați în grad de handicap cu vârsta de până la 18 ani, suplimentar față de cele opt zile, pentru fiecare copil se mai acordă câte două zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă. De această prevedere beneficiază și salariații care au în întreținere copii gemeni, tripleți sau multipleți cu vârsta de până la 18 ani.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația
De Sărbători, „daruri” cultural artistice memorabile
Orizonturile cunoașterii, sub semnul inițiativelor instituționale. „Ziua Porților Deschise” în lumea banilor
Gaudeamus 2025, o sărbătoare a cărții de calitate
O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice