ANPC a verificat în decembrie peste 6.700 de operatori economici și a aplicat amenzi de peste 32 de milioane de lei
Telex » Știri
ieri, 9:08
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat, în luna decembrie a anului trecut, peste 6.700 de operatori economici și a aplicat amenzi de peste 32 de milioane de lei, informează Autoritatea într-un comunicat citat de Agerpres. În urma controalelor, 80 de operatori economici au avut activitatea oprită temporar, până la remedierea deficiențelor constatate. Au fost realizate peste 1.500 de acțiuni de consiliere, menite să sprijine conformarea voluntară și prevenirea recidivei, iar peste 4.000 de reclamații formulate de consumatori au fost analizate și soluționate.
ANPC a derulat, de asemenea, peste 140 de acțiuni comune cu alte instituții de control, consolidând cooperarea interinstituțională.
„Fiecare control înseamnă, în realitate, protejarea unei familii, a unui copil, a unui consumator care are dreptul să fie respectat. Intervențiile noastre din luna decembrie nu au fost despre cifre sau sancțiuni, ci despre responsabilitate și siguranță. ANPC va rămâne prezentă acolo unde există riscuri și va acționa ferm ori de câte ori drepturile consumatorilor sunt ignorate. Sănătatea și demnitatea oamenilor nu sunt negociabile”, a declarat președintele ANPC, Ionel-Cristinel Obretin, citat în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația
De Sărbători, „daruri” cultural artistice memorabile
Orizonturile cunoașterii, sub semnul inițiativelor instituționale. „Ziua Porților Deschise” în lumea banilor
Gaudeamus 2025, o sărbătoare a cărții de calitate
O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice