Asigurătorii au plătit în medie aproape 6,7 milioane lei/zi despăgubiri CASCO, în primele 9 luni din 2025

Asigurătorii au plătit în medie aproape 6,7 milioane lei/zi despăgubiri CASCO, în primele 9 luni din 2025

Telex » Știri ieri, 9:13  

Companiile de asigurări au plătit, în primele nouă luni ale anului trecut, zilnic, în medie, aproape 6,7 milioane lei despăgubiri pentru 754 dosare de daună aferente vehiculelor asigurate CASCO, indică datele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Potrivit unui comunicat al UNSAR, citat de Agerpres, cele mai mari despăgubiri CASCO sunt asociate avariilor produse în urma accidentelor rutiere și incendiilor.

Majoritatea evenimentelor au avut loc pe teritoriul României, însă au fost înregistrate și daune semnificative în afara granițelor, în țări precum Ungaria, Italia și Germania.

„Această realitate subliniază importanța protecției extinse oferite de polițele CASCO, inclusiv în contextul mobilității internaționale”, se arată în comunicat.

De altfel, aceste date evidențiază rolul esențial al polițelor CASCO în protejarea vehiculelor și în limitarea impactului financiar al evenimentelor neprevăzute, indiferent de natura acestora. Cu toate acestea, în prezent, doar aproximativ un vehicul din 10 este protejat printr-o poliță CASCO, ceea ce înseamnă că majoritatea proprietarilor auto rămân expuși unor pierderi financiare semnificative în cazul producerii unor evenimente nedorite. În funcție de vechimea autovehiculului, pot fi identificate soluții adecvate pentru prevenirea pierderilor financiare, însă este nevoie de consultarea specialiștilor.

„Aceste cifre evidențiază importanța polițelor CASCO, care oferă protecție financiară rapidă atât persoanelor fizice, cât și companiilor – în fața evenimentelor neprevăzute care pot apărea în trafic și nu numai”, a declarat președintele & director general al UNSAR, Alexandru Ciuncan, citat în comunicat.

Importanța unei polițe CASCO devine și mai evidentă în sezonul rece, când riscurile asociate utilizării vehiculelor cresc semnificativ. Condițiile meteo nefavorabile – precum poleiul, zăpada, vizibilitatea redusă sau temperaturile extreme – pot conduce la un număr mai mare de accidente și avarii ale vehiculelor, dar și la daune provocate de fenomene naturale, precum căderile de copaci, gheață sau grindină. În acest context, polița CASCO este un instrument esențial de protecție financiară.

„Puțini români ar putea suporta pagubele rezultate în urma unui accident sau a unui incendiu. Polițele CASCO oferă protecție propriilor vehicule și siguranță financiară atunci când ne confruntăm cu evenimente neprevăzute, mai ales în perioadele cu risc crescut, precum sezonul rece”, a precizat Alina Bărbulescu, coordonator Secțiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.