Banca Mondială estimează un declin semnificativ al prețurilor materiilor prime
Numărul 16-17, 30 apr. - 13 mai 2025 » Lumea în care trăim
Banca Mondială (BM) a previzionat că reducerea creșterii economiei mondiale, parțial în urma turbulențelor comerciale, va duce la scăderea prețurilor materiilor prime pe plan global cu 12% în 2025 și încă 5% în 2026, la cele mai reduse niveluri de după 2020 în termeni reali, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Ajustate în funcție de inflație, în următorii doi ani prețurile materiilor prime vor scădea la media din perioada 2015-2019, încheind boom-ul prețurilor alimentat de redresarea economiei în urma pandemiei și de invadarea Ucrainei de către Rusia. Un declin ar putea modera riscurile pe termen scurt la adresa inflației, în urma taxelor vamale americane și a extinderii barierelor comerciale pe plan global, dar, de asemenea, ar putea avea consecințe negative pentru economiile în curs de dezvoltare care exportă materii prime.
„Prețurile mai ridicate ale materiilor prime au reprezentat un avantaj pentru multe economii în curs de dezvoltare, din care două treimi sunt exportatoare de materii prime, dar acum vedem cea mai ridicată volatilitate a prețurilor din ultimii peste 50 de ani. Combinația între volatilitatea ridicată a prețurilor și prețurile scăzute provoacă dificultăți”, a apreciat economistul-șef al BM, Indermit Gill.
Aceste țări ar trebui să liberalizeze comerțul unde este posibil, să restabilească disciplina fiscală și să creeze un mediu de afaceri mai prietenos pentru a trage capital privat, adaugă oficialul.
Creșterea prețurilor la energie a adăugat în 2022 mai mult de două puncte procentuale la inflația global, dar scăderea prețurilor în 2023 și în 2024 a ajutat la moderarea inflației. Prețurile la energie ar urma să scadă anul acesta cu 17%, la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, înainte să se diminueze cu încă 6% în 2026, a previzionat Banca Mondială.
Instituția prognozează un preț mediu al barilului de țiței Brent de 64 de dolari în 2025 - un declin de 17 dolari față de 2024 - și de doar 60 de dolari în 2026, pe fondul aprovizionării masive și al scăderii cererii, în urma adoptării rapide a vehiculelor electrice în China, cea mai mare piață auto din lume.
La cărbune, prețurile ar urma să scadă cu 27% în 2025 și cu încă 5% în 2026, pe fondul încetinirii consumului în economiile în curs de dezvoltare.
De asemenea, prețurile la alimente ar urma să scadă cu 7% în 2025 și cu încă 1% în 2026, dar prea puțin pentru a reduce insecuritatea alimentară în unele din cele mai vulnerabile țări.
Banca Mondială previzionează că prețul aurului va atinge un nou nivel record în 2025, în urma sporirii incertitudinilor, urmând să se stabilizeze în 2026.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală