Biblioteca la firul ierbii, ediția 2024 | Evenimente cultural-educative pentru copii, în Parcul Drumul Taberei din Capitală
Numărul 29-30, 24 iul. - 6 aug. 2024 » Roza vânturilor
Biblioteca Metropolitană București (BMB) îi invită pe cei mici la „Biblioteca la firul ierbii”, un proiect dedicat copiilor care își petrec vacanța de vară în Capitală. Potrivit unui comunicat al BMB, „proiectul reunește o serie de evenimente cultural-educative, captivante și interactive, care au ca scop încurajarea creativității și dezvoltarea imaginației, în rândul acestora, prin intermediul cărora să descopere lumea minunată a cărților și a bibliotecii”.
Activitățile din cadrul acestui proiect sunt organizate în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București. Acestea sunt susținute de personalul instituției, specializat în derularea activităților dedicate celor mici.
Proiectul se va desfășura în Parcul Drumul Taberei, la data de 26 iulie și la data de 2 august, în intervalul orar 17:00 - 20:00. „Jocuri, ghicitori, ateliere de lectură și de creativitate sunt doar câteva dintre activitățile care vor adăuga valoare timpului petrecut în natură, alături de bibliotecarii BMB. Chiar și personajele creative ale Teatrului de Păpuși «Licurici» vor fi prezente, pregătite să dăruiască clipe de poveste”, afirmă organizatorii.
Atelierele de creație și lectură vor pune accent pe dezvoltarea personalității copiilor, permițându-le, în același timp, să intre în lumea inedită a personajelor favorite.
Totodată, participanții vor avea oportunitatea de a-și face, în mod gratuit, un permis de bibliotecă.
Participarea la toate activitățile din cadrul „Bibliotecii la firul ierbii” este gratuită.
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală