Cea mai mare mină de diamante din lume va fi închisă, prețurile vor crește
Numărul 26-27, 16-29 iulie 2019 » Roza vânturilor
Cea mai mare mină de diamante din lume, situată în Australia, vestită pentru gemele roz și roșii extrase, va fi închisă de Rio Tinto Group după patru decenii de producție, informează Mediafax. Mina Argyle din vestul Australiei a transformat piața pietrelor prețioase din 1983, când au început operațiunile de extracție, furnizând pietre prețioase atât pentru segmentul premium, cât și pentru zona mai ieftină.
Jucătorii din piață cred că închiderea minei va duce la o creștere a prețurilor pe o piață aflată în scădere încă din 2011.
Producția la Argyle va înceta până la sfârșitul anului viitor, după ce vor fi finalizate operațiunile viabile din punct de vedere economic, au spus oficialii companiei. Mina a furnizat 90% din diamantele roz din lume, dar peste trei sferturi din producție este reprezentată de pietre cu o valoare redusă, de 15-25 de dolari caratul.
Producția mondială de diamante este de circa 21 de milioane de carate, din care 14 milioane vin de la Argyle.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului