CECCAR Constanța: Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, pepinieră pentru noua generație de profesioniști contabili
Numărul 17-18, 30 apr. - 14 mai 2024 » ContaStart
Elevi de clasa a XI-a, filiera tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, reprezentând șase instituții de învățământ preuniversitar de stat și particular, s-au întrecut în faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, organizată la Liceul Economic „Virgil Madgearu” din Constanța.
La final, în cadrul unei festivități găzduite de sediul Filialei CECCAR Constanța, au fost acordate premii pentru ocupanții locurilor I, II și III, dar și două mențiuni.
Printre elevii care au obținut rezultate deosebite s-au numărat Anamaria Șiroca, de la Colegiul Economic Mangalia, Răzvan Vasile Marin, de la Liceul Economic „Virgil Madgearu”, Remus Constantin Șerban, de la Colegiul Comercial „Carol I”, Robert Alin Ghilan, de la Colegiul Economic Mangalia, și Ionuț Deian Coste, de la Colegiul Economic Mangalia.
„Ne dorim să înscriem acest concurs în agenda celor mai importante competiții destinate elevilor. Îi felicit pe elevi pentru rezultatele obținute, pentru efortul depus și le urez mult succes celor care vor merge la etapa națională. Suntem încântați că au ales să aibă un viitor legat de această profesie, care le va da în mod garantat satisfacții profesionale așa cum noi, profesioniștii contabili de astăzi, le avem”, a declarat, pentru publicația locală „Cuget Liber”, președintele Consiliului Filialei CECCAR Constanța, Elena Vlad.









Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația