CECCAR Mehedinți: Partener de dialog în procesul de implementare a platformei REGES-Online
Numărul 23, 18-24 iun. 2025 » Agenda CECCAR
În data de 4 iunie 2025, la sediul Filialei CECCAR Mehedinți a avut loc o întâlnire dedicată noii platforme electronice REGES-Online, un instrument care marchează un pas important în digitalizarea relațiilor de muncă din România. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru interactiv și aplicat, reunind membri ai filialei și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinți.
Din partea ITM a participat Mergeani Nicea, inspector șef, însoțit de patru inspectori implicați direct în procesul de implementare a sistemului REGES-Online la nivel județean. Împreună, aceștia au prezentat principalele funcționalități ale platformei, explicând modul în care aceasta va înlocui treptat sistemul anterior (REVISAL), cu accent pe eficiență, accesibilitate și reducerea birocrației.
Participanții au aflat detalii despre procedura de preluare a datelor din vechea aplicație, despre diferențele operaționale și juridice între cele două sisteme și despre pașii necesari pentru integrarea platformei REGES-Online în activitatea curentă a angajatorilor. Discuțiile au reflectat interesul ridicat al participanților pentru înțelegerea corectă a noilor proceduri, iar sesiunea de întrebări a oferit răspunsuri utile pentru aplicarea în practică.
Tot în această perioadă, în data de 3 iunie 2025, președintele Consiliului Filialei CECCAR Mehedinți, Emil Costinel Tiucă, a fost invitat în cadrul emisiunii economice Față în față, difuzată de postul local de televiziune Terra Sat. Intervenția sa a adus în prim-plan rolul profesionistului contabil în economie, provocările actuale ale profesiei și importanța adaptării continue la transformările legislative și tehnologice.
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional