De la premise la axiome
Numărul 14-15, 12-25 apr. 2023 » La început a fost cuvântul...
Temele majore ale actualității economico-sociale tratate cotidian de mass-media din țara noastră ar căpăta mai multă percutanță dacă, în toate cazurile, s-ar promova și respectul cuvenit față de regulile lingvistico-logice. Din numeroasele abateri de la respectivele reguli, consemnate săptămână de săptămână, prezentăm câteva în cele ce urmează.
Bunăoară, într-un editorial din presa tipărită se afirma că „în condițiile unei rate înalte a inflației, firmele conduse cu dinamism și impetuozitate se dovedesc a fi nu numai viguroase, ci și surse importante de energie creativă pentru numeroase alte entități de bază din economie”. Chiar și la o privire fugară, constatăm aglomerarea de substantive, care sunt sinonime și, prin urmare, constituie pleonasme ale noțiunii de „energie”.
La fel, plusul de cunoaștere pe care l-ar implica enumerările de factori stimulativi din economie nu a fost oferit nici de următoarea remarcă dintr-un reportaj radiofonic: „Consolidarea financiară întărește reziliența fiecărei companii aflate în plin proces de fortificare”. Care ar fi deosebirea între noțiunile de „consolidare”, „reziliență”, „fortificare”, „întărire”? Niciuna. Sunt, evident, sinonime.
Mai reținem intervenția unui participant la o dezbatere televizată: „Pornind de la premisa oferită de postulatul enunțat, factorii decidenți au transformat dezideratul eficienței într-o veritabilă axiomă”. Și acest exemplu conține un șir de pleonasme, dat fiind faptul că un punct de pornire reprezintă el însuși o „premisă”, iar „axiomele” sunt, la rândul lor, „postulate”. În consecință, pentru a se asigura acuratețea exprimărilor în spațiul public, „premisa” esențială constă în cunoașterea proprietății termenilor, ceea ce – într-adevăr – ar fi de dorit să constituie o... „axiomă”. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală