Eurostat: România, locul trei în UE la ponderea în PIB a cheltuielilor pentru ordine și siguranță publică
Numărul 32-33, 22 aug. - 4 sept. 2017 » Direct de la sursă
România se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană în funcție de ponderea în PIB a cheltuielilor pentru ordine și siguranță publică, de 2,3%, valori mai ridicate fiind înregistrate în Bulgaria (2,8%) și Slovacia (2,4%), potrivit datelor aferente anului 2015 publicate de biroul european de statistică, Eurostat, citate de News.ro.
La polul opus se află Danemarca și Luxemburg, cu o pondere în PIB a acestor cheltuieli de numai 1%, urmate de Irlanda (1,1%), Malta și Finlanda (1,2%), Suedia (1,3%) și Austria (1,4%).
Situația se schimbă când cheltuielile pentru ordine și siguranță publică sunt calculate pe locuitor, caz în care media la nivelul Uniunii Europene este de 507 euro. Statele membre cu un nivel de peste 500 de euro pe locuitor al acestor cheltuieli sunt Luxemburg (899 euro), Marea Britanie (792 euro), Olanda (724 euro), Belgia (644 euro), Irlanda (598 euro), Suedia (594), Germania (581), Austria (545 euro), Franța (535 euro), Italia (506 euro).
În schimb, statele cu cheltuieli sub 250 de euro pe locuitor pentru ordine și siguranță sunt Bulgaria (173 euro), România (183 euro), Lituania (204 euro), Ungaria (230 euro), Croația (231 euro), Polonia (247 euro) și Letonia (248 euro).
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte