Examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – sesiunea 2017
Numărul 28-29, 25 iulie - 7 august 2017 » Agenda CECCAR
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează, în zilele de 7 și 14 octombrie a.c., examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.
Astfel, proba scrisă se va desfășura în data de 7 octombrie, la disciplinele Contabilitate, Fiscalitate și Drept – pentru categoriile expert contabil și contabil autorizat –, iar în data de 14 octombrie va avea loc proba scrisă la disciplinele Evaluare economică și financiară a întreprinderilor, Audit, Expertiză contabilă și Doctrină și deontologie – doar pentru categoria expert contabil.
Contabilii autorizați, cu studii superioare economice, membri activi ai CECCAR, care au îndeplinite la zi obligațiile profesionale față de Corp, pot susține, în data de 14 octombrie, proba scrisă la disciplinele Contabilitate, Audit, Evaluare economică și financiară a întreprinderii, Expertiză contabilă și Doctrină și deontologie, pentru a accede la profesia de expert contabil.
Dosarele de înscriere la examen se pot depune la sediile filialelor CECCAR până la data de 8 septembrie 2017.
Informații cu privire la cursurile de pregătire pentru candidații la examenul de admitere la stagiu vor fi furnizate de filialele CECCAR, în funcție de numărul de solicitări venite din partea persoanelor interesate.
Tematica examenului poate fi consultată în rubrica Accesul la profesie.
Menționăm că tematica a fost transmisă spre avizare Ministerului Finanțelor Publice, urmând ca forma avizată să fie publicată pe site-ul CECCAR.
De asemenea, vă informăm că centrele de examen vor fi stabilite ulterior înscrierilor, în funcție de numărul de candidați din fiecare județ.
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală