Expoziție dedicată pictorului Vincent van Gogh, la Castelul Cantacuzino din Bușteni
Numărul 20-21, 16-29 august 2016 » Roza vânturilor
Iubitorii de artă pot vizita zilele acestea, la Castelul Cantacuzino din Bușteni, expoziția MOVING van Gogh, ce cuprinde animații, proiecții, instalații audio-video și o hologramă a marelui pictor olandez.
Expoziția este o inițiativă a Galeriei de Artă a Castelului Cantacuzino și prezintă, într-o manieră inovatoare, 40 de heliogravuri cu lucrările cunoscutului artist alături de elemente high-tech inspirate din opera pictorului. Astfel, peste 300 de floarea-soarelui animate vor dansa în ritmul pașilor vizitatorilor, care vor fi întâmpinați de o hologramă a lui van Gogh și vor putea admira o proiecție a operei Starry Night pe muzica lui Don McLean.
Pentru o experiență alternativă au fost create și zone speciale, în care, prin intermediul mai multor gadgeturi, vizitatorii pot picta și pot recrea heliogravuri și opere celebre ale artistului.
Un alt element atractiv al expoziției este VAN GOGH-THEK, un spațiu special amenajat pentru proiecția unor documentare despre viața și opera celebrului pictor.
Expoziția poate fi vizitată până la 16 octombrie. Mai multe informații sunt disponibile la www.cantacuzinocastle.com. (O.P.)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală