Filiala CECCAR Timiș, partener principal al Young Accountants Association Business School
Numărul 28, 11-17 octombrie 2016 » Agenda CECCAR
Studenți din prestigioase universități din România s-au întâlnit la Universitatea de Vest din Timișoara în ceea ce s-a numit Young Accountants Association (YAA) Business School.
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul unei săptămâni, în „prefață” la deschiderea anului universitar. De luni până vineri, participanții au avut parte de o serie de workshopuri, studii de caz interactive pe subiecte din domeniile contabilitate, audit, fiscalitate și controlling, dar și antreprenoriat și dezvoltare personală. Pe parcursul proiectului, serile au fost dedicate activităților recreative, de la turul orașului până la plimbări cu hidrobicicleta pe Bega.
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a fost unul dintre principalii parteneri ai şcolii de business organizate la Timişoara, organismul profesional dezvoltând un parteneriat strâns cu tânăra asociaţie a tinerilor contabili.
De asemenea, la YAA Business School au fost prezente mari companii – PricewaterhouseCoopers, KPMG, Ernst & Young, Deloitte, Accenture, Hella România.
YAA Business School s-a încheiat cu excursii la Cetatea Deva și la Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Deși evenimentul se află la prima ediție, implicarea și dragostea studenților pentru contabilitate nu au rămas neapreciate. La deschiderea oficială a evenimentului, președintele Filialei CECCAR Timiș, prof. univ. dr. Ovidiu Constantin Bunget, care este și cenzor al asociației studențești, le-a urat succes tuturor studenților care au participat la YAA Business School și nu a uitat să felicite și echipa de organizare, formată din studenți la a căror dezvoltare profesională a contribuit: „Sincere felicitări, dragi membri ai Young Accountants Association, pentru ceea ce faceți în folosul comunității studențești! Am crezut și cred în sinceritatea, puterea voastră de muncă, dar mai cu seamă în capacitatea de a mobiliza energii pozitive! Pentru Universitatea de Vest din Timișoara sunteți un model de excelență profesională, altruism și succes!”.
Cu ocazia galei de absolvire, organizatorii evenimentului au fost felicitați de conf. dr. Ovidiu Megan, care a afirmat că YAA Business School a fost un eveniment cu adevărat reușit.
De asemenea, Roxana Diaconu, controlling manager în cadrul Hella România, a declarat: „Mi-a făcut plăcere să văd studenți interesați, care adresau multe întrebări, dar care veneau și cu răspunsuri argumentate. Mă bucur că Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara face astfel de acțiuni care îi aduc pe studenți mai aproape de real life”.
Mesajul fondatorilor: „YAA răspunde nevoii studenților de acces la un cadru non-formal de învățare în domeniul contabil. Proiectul YAA Business School a reprezentat o provocare pentru noi, dar totodată un vis pentru care am luptat și care, cu ajutorul partenerilor noștri, a putut fi îndeplinit. Ambițioși, responsabili și pasionați de contabilitate, am dorit să împărtășim experiențele și ideile noastre și împreună să realizăm un lucru grandios – și anume o școală de business. Mulțumim partenerilor noștri pentru că au avut încredere în noi și ne-au sprijinit atât financiar, cât și cu informațiile oferite pe parcursul evenimentului. Suntem de părere că numai cu ajutorul acestora studenții pot pune în aplicare ceea ce domnii profesori ne transmit la cursuri și seminare”. (Mariana Cristina Bulucea, Anca Ioana Brînduşe)
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional