Finlanda, cea mai fericită țară din lume pentru al patrulea an consecutiv; România, pe locul 46 din 149 de state
Numărul 11, 24-30 mar. 2021 » Roza vânturilor
Finlanda a fost desemnată, pentru al patrulea an consecutiv, cea mai fericită țară din lume, în raportul anual World Happiness Report, realizat cu sprijinul ONU, informează Mediafax. Pe locul doi se situează Danemarca, urmată de Elveția, Islanda și Olanda. Conform raportului, românii sunt mai fericiți decât ungurii, grecii, japonezii, rușii sau argentinienii.
Noua Zeelandă este singura națiune non-europeană din top 10. Marea Britanie a coborât de pe locul 13 până pe locul 17.
Cehia se plasează pe locul 18, înaintea Statelor Unite (19) sau Franței (21). Spania se află pe locul 27, Italia pe 28, Polonia pe 44, Ungaria pe 53 și Grecia pe 68.
Compania de cercetare Gallup a cerut oamenilor din 149 de țări să își evalueze propria fericire.
De asemenea, au fost luate în considerare măsurile care includ sprijinul social, libertatea personală, produsul intern brut (PIB) pe locuitor și nivelurile de corupție.
Cele mai nefericite țări din lume sunt Afganistan, Lesotho, Botswana, Rwanda și Zimbabwe.
A existat o „frecvență semnificativ mai mare a emoțiilor negative” în puțin peste o treime din țări, au spus autorii raportului, probabil fiind un efect al pandemiei.
Cu toate acestea, lucrurile s-au îmbunătățit pentru 22 de state. Mai multe țări asiatice s-au plasat mai bine decât în clasamentul de anul trecut, în timp ce China a urcat pe locul 84 de pe locul 94.
Finlanda „s-a clasat foarte bine în ceea ce privește măsurile de încredere reciprocă care au ajutat la protejarea vieții și mijloacelor de trai în timpul pandemiei”, au spus autorii. Națiunea scandinavă, cu 5,5 milioane de oameni, a traversat mult mai bine decât majoritatea statelor europene pandemia, potrivit Universității Johns Hopkins.
Potrivit raportului, cele mai fericite zece țări sunt: Finlanda, Danemarca, Elveţia, Islanda, Olanda, Norvegia, Suedia, Luxemburg, Noua Zeelandă, Austria.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional