FMI vede semne ale unei redresări globale mai solide, dar riscurile semnificative rămân
Numărul 11, 24-30 mar. 2021 » Lumea în care trăim
Geoffrey Okamoto, prim adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), a apreciat că se întrevăd semnele unei redresări economice globale mai solide, dar a avertizat că rămân riscuri semnificative, inclusiv extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters, preluată de Agerpres. În aprilie, FMI va actualiza previziunile din ianuarie, care indicau un avans al economiei mondiale de 5,5% în acest an, pentru a reflecta măsurile suplimentare de sprijin adoptate în SUA, a declarat Okamoto.
Într-un discurs rostit la Forumul de dezvoltare al Chinei, oficialul FMI şi-a exprimat temerile privind adâncirea diferenţelor între economiile avansate şi cele emergente, în condiţiile în care, de la începutul pandemiei, aproximativ 90 de milioane de persoane au ajuns sub pragul de sărăcie extremă.
China s-a redresat la nivelul de creştere de dinaintea pandemiei, înaintea tuturor marilor economii, deşi consumul privat este încă în urma investiţiilor. În afara Chinei, însă, există semne îngrijorătoare ale adâncirii decalajului între economiile avansate şi cele emergente, a afirmat Okamoto. Acesta a adăugat că perspectivele rămân „excepţional” de nesigure, este neclar cât va dura pandemia, iar accesul la vaccinuri rămâne extrem de inegal, atât în economiile avansate, cât şi cele emergente.
Oficialul FMI a explicat că unele ţări, în special cele cu venituri scăzute şi un nivel ridicat al datoriei, nu dispun de suficiente posibilităţi pentru a majora cheltuielile, în vederea intensificării luptei cu pandemia şi a atenuării impactului economic. Înăsprirea condiţiilor financiare ar putea exacerba vulnerabilităţile în ţările cu un nivel ridicat al datoriei publice şi private, a avertizat acesta, citând recenta creştere a randamentelor bondurilor, în urma aşteptărilor pieţelor privind retragerea mai devreme a măsurilor de stimulare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional