Germania: Băncile trebuie să se pregătească de un val de insolvenţe, potrivit unui raport al Bundesbank
Numărul 41, 20-26 oct. 2020 » Lumea în care trăim
Băncile germane trebuie să se pregătească de o creştere a numărului de insolvenţe, deoarece criza provocată de pandemia de coronavirus (Covid-19) a împins dincolo de limite companiile şi pune sub semnul întrebării boom-ul imobiliar al ţării, se arată în raportul anual de stabilitate financiară al Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters, preluată de Agerpres. În condiţiile în care o parte a moratoriului guvernamental privind insolvenţele expiră, Bundesbank avertizează că numărul insolvenţelor în rândul companiilor ar putea creşte cu peste 35%, la mai mult de 6.000/trimestru, un nivel care nu a mai fost înregistrat din 2013. „Declinul sever al activităţii economice a sporit temerile că numărul companiilor intrate în insolvenţă va creşte semnificativ în următoarele trimestre. Cea mai ridicată creştere este aşteptată mai degrabă în industrie decât în sectorul serviciilor”, se arată în raport.
Impactul asupra băncilor ar putea fi ţinut sub control deoarece industria ospitalităţii, cea mai afectată, reprezintă sub 2% din portofoliul de împrumuturi al băncilor germane, faţă de 23% pentru sectorul imobiliar şi construcţii.
Pandemia încă ar putea provoca dificultăţi pieţei imobiliare din Germania, după boom-ul din ultimii ani, avertizează Bundesbank. „O creştere a şomajului şi a numărului de insolvenţe în rândul gospodăriilor ar putea avea ca rezultat sporirea intrării în incapacitate de plată a creditelor ipotecare, în timp ce majorarea numărului de insolvenţe în rândul companiilor şi modificarea cererii pentru spaţii de birouri ar putea avea un impact negativ asupra sectorului imobiliar comercial”, se arată în raport.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală