
Guvernul a majorat bugetul anual maxim al schemei de ajutor pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie
Numărul 8, 17-23 mai 2016 » Direct de la sursă
Guvernul a modificat schema de ajutor pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie. Proiectul de modificare este rezultatul unor ample consultări derulate cu reprezentanții mediului de afaceri și vizează simplificarea, flexibilizarea și debirocratizarea procedurilor în scopul eficientizării mecanismului de derulare a schemei de ajutor de stat. Modificările aprobate nu vizează aspecte referitoare la compatibilitatea schemei cu prevederile comunitare în materie, nu alterează obiectivele schemei sau modul de determinare a ajutorului de stat, în vederea asigurării tratamentului egal între actualii și potențialii viitori beneficiari de ajutor de stat.
„În urma acestei modificări, bugetul anual maxim al schemei a fost majorat cu aproape 50%, de la 100 de milioane de euro la 145 de milioane de euro, datorită interesului deosebit manifestat de mediul de afaceri pentru realizarea unor investiții de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf, acesta fiind singurul mecanism de atragere și susținere a investițiilor în active corporale și necorporale realizate de întreprinderi mari în România. De asemenea, se modifică mecanismul de depunere a cererilor de acord pentru finanțare din sesiune continuă în sesiuni distincte de 30 de zile lucrătoare, selectarea beneficiarilor realizându-se pe baza unui punctaj stabilit în urma unor criterii de calcul, asigurându-se astfel tuturor întreprinderilor un tratament egal la depunerea cererilor de acord pentru finanțare, precum și o eficientizare a procesului de evaluare a beneficiarilor”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.
Alte modificări vizează clarificarea unor noțiuni prin introducerea, modificarea sau reformularea anumitor definiții.
Reamintim că Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie urmărește sprijinirea tuturor întreprinderilor care realizează o investiție inițială de minimum 44 de milioane de lei, fără TVA. Ajutorul de stat se acordă sub formă de sume nerambursabile, în raport cu cheltuielile eligibile și în limita intensității maxim admisibile (intensitatea maximă este stabilită printr-un regulament sau o decizie a Comisiei Europene, în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor din regiunea respectivă). Ajutorul de stat se plătește după efectuarea totală sau parțială a cheltuielilor eligibile aprobate prin acordurile de finanțare. Schema de ajutor de stat este valabilă până la data de 31 decembrie 2020, iar furnizor de ajutor de stat este Ministerul Finanțelor Publice.
Un concurs internaţional la care tehnologia de vârf s-a unit cu arta de calitate
Toamna muzicală, „recoltă” bogată de roade ale talentului şi dăruirii artistice
Icarii contemporani, la un show aviatic de excepţie, BIAS 2023
Pe litoral, nu numai soare şi festivaluri. Sănătatea revine „în forţă”
Ziua Internaţională a Prieteniei, o sărbătoare a tot ceea ce au valoros oamenii
În „lunga vară fierbinte”, recorduri de „temperatură” cultural-artistică
Noaptea Muzeelor la Sate – o premieră europeană în spaţiul mioritic
Ia şi Sânzienele, simboluri ale unor tradiţii permanent cultivate şi îmbogăţite